Suntem pregătiți pentru cultul lui Ceaușescu?
La Târgoviște, locul în care au fost împușcați Ceaușeștii a fost amenajat pentru pelerinaj și va fi deschis ca MUZEU. „Au fost revopsite interioarele clădirii cu aceleași culori care erau în 1989, va fi adus mobilierul din acea perioadă, deja există paturile unde au dormit soții Ceaușescu înainte de execuție. Sunt niște paturi simple, de cazarmă. Clădirea, aflată în curtea în care este Inspectoratul Județean de Jandarmi, a rămas conservată, nu a fost nevoie decât de vopsire și de înlocuirea geamurilor. La ferestrele camerei unde au stat, peste noapte, soții Ceaușescu înainte de execuție sunt gratii. În cameră sunt trei paturi, unul dintre ele pentru soldatul care îi păzea. Clădirea a stat nefolosită timp de aproximativ 15 ani. Am amenajat ca atare holurile, spațiul comandantului, acolo unde li s-a luat tensiunea înainte de a se pune în practică sentința. De asemenea, amenajăm camera în care a funcționat acel tribunal și, nu în ultimul rând, dormitorul în care soții Ceaușescu au petrecut ultima noapte.Vizitatorii vor vedea zidul unde au fost împușcați soții Ceaușescu”, zice directorul Complexului muzeal… CURTEA DOMNEASCĂ.
Cică, sunt solicitări de la grupuri de turiști străini.
Ei bine, în acest caz, ar fi trebuit obținut un aviz de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, astfel ca accesul să fie permis exclusiv cetățenilor străini.
Așa, pregătiți-vă pentru o „surpriză”: va fi un IMENS aflux de români. Sondajele arată că mai bine de jumătate dintre concetățenii noștri îl regretă pe dictator, regretă regimul său, „înțeleapta sa conducere”. Combinați asta cu popularitatea înmormântărilor, cu amplitudinea curiozității morbide, manifestă atunci când dispare un om iubit. La mormântul ceaușeștilor nu se duc mulți, fiindcă, pe de o parte, nu e cert că acolo se află rămășițele lor, iar pe de altă parte, e suficient să treci prin cimitire: o dată ce „ai atins mortul”, nu mai rămâne nimic interesant de făcut; cimitirele noastre sunt foarte triste, pline de flori ofilite de ani de zile. Dar, la Târgoviște sunt atâtea „curiozități naturale”… Auzi: să stai și să te fotografiezi pe (sau măcar lângă) paturile pe care ei, „sărăcuții”, și-au petrecut ultima zi a vieții, să vezi stetoscopul cu care li s-a luat tensiunea, să stai pe băncuța unde au stat, unul lângă altul, la judecată, să atingi zidul unde au fost executați… Ba, se zice că va fi și TAB-ul cu care au fost transportați la Unitatea Militară de la Târgoviște…
Chiar dacă nu am dreptate și nu vor fi mulți vizitatori români, acest muzeu nu ar fi trebuit să existe. În orice caz, nu pentru români.
Normal ar fi fost să treacă generațiile care au apucat să trăiască în anii comunismului, înainte de un demers ca acesta. Am apucat mai bine de două decenii în timpurile acelea și vă spun ceva: MĂ SIMT JIGNIT ȘI SUNT ÎNFURIAT!
Chiar nu aveți limite, tovarășilor?! A existat, destul timp, un cult al lui Ceaușescu, cu el în viață. Gata!
Am înțeles: nu s-a putut cu democrație, de la bun început. A trebuit să fiți tot voi, ăia care trăiați în huzur și înainte, care să acumulați bogății și mai mari, furând tot ce se putea fura. V-a reușit planul. Ce mai vreți? Nu vă simțiți bine, dacă nu ne umiliți până la moarte?!
P.S.
Peste 23 de ani ați blocat orice demers juridic serios, care ar fi putut trage o linie adevărată sub crimele comunismului și ale uneltelor regimului. Linia aceea care ar fi însemnat „după faptă și răsplată”. Acum, când orice s-ar mai face, linia nu mai poate fi trasă, ați aruncat în groapa cu lei câteva ciozvârte, fiindcă, din tribune, corul nemulțumiților de măsurile voastre economice inepte sau nepopulare se auzea tot mai puternic și trebuia mascat cumva, iar eterna și fascinanta coabitare nu mai ajunge de refulare…
Sunt sigur că voi, torționarilor, pui ai torționarilor precum Vișinescu și cei care îl comandau și cei pe care îi comanda, vă râdeți în pumni de efectul manipulării voastre ordinare!
Dar câte ciozvârte mai aveți?