Solicitanții de ajutoare sociale în Marea Britanie trebuie să treacă testul celor 100 de întrebări

Imigranții europeni care solicită ajutoare sociale în Marea Britanie vor fi supuși, de vineri, unui test cu 100 de întrebări. Acestea includ motivele pentru care nu au reușit să își găsească un loc de muncă în țara de origine și teste de limbă engleză, relatează The Guardian.

Conform Ministerului britanic al Muncii „pentru a trece testul în vederea obținerii unei locuințe mai bune, imigranții vor trebui să răspundă unor întrebări cu un caracter individual mai pronunțat, să ofere răspunsuri mai detaliate și să prezinte mai multe dovezi”.

„Este foarte important să avem reguli stricte pentru a proteja integritatea sistemului nostru de beneficii. Britanicii au dreptate să fie îngrijorați. Imigranții ar trebui să contribuie la economia acestei țări și nu să fie atrași aici de sistemul nostru de beneficii sociale”, a declarat ministrul britanic al Muncii, Iain Duncan Smith.

Loading

Comments

comments