Engleză 
Română 
Sfârșitul lumii așa cum o știm
O pictură a fost vândută, marți, cu 142 de milioane de dolari. Acest act de demență la nivel înalt este una dintre informațiile care îmi spun că, lumea, așa cum o știm, nu mai poate exista mult timp.
Când spun nivel înalt mă refer atât la avere -și, pe cale de consecință, la capacitatea de a influența mersul lucrurilor în politică și în societate-, cât și la intelect. Dorința de a poseda un obiect de artă, cu orice preț, este o manifestare a demenței. Cu toate acestea, e o demență rafinată. Nu oricine poate aprecia o operă de artă; cu atât mai puțini sunt „degustătorii”, cu cât opera aparține unei forme de exprimare mai „nișate”. Cum este cazul tripticului lui Francis Bacon, pentru care se achită 142 de milioane de dolari.
În cazul tripticului putem exclude varianta investiției. Se practică achiziția de tablouri în vederea revânzării, peste un număr de ani, cu un profit generos. Dar investitorii sunt pragmatici, nu se aruncă la asemenea sume colosale și fără a fi convinși că își pot recupera banii. Chiar dacă, teoretic, „bula speculativă” s-ar mai putea umfla și în cazul acestei opere, riscul de a se sparge imediat după achiziție este enorm.
Prin urmare, rămâne dorința bolnăvicioasă de posesie. Cumpărătorul (sau rivalul său – pentru că rezultatul licitației ar putea fi consecința unui duel între giganți care nu se suferă, iar câștigătorul să fi mizat doar pentru a nu-i permite rivalului să-și satisfacă obsesia) e un miliardar care vrea să aibă opera originală în preajma sa. Pentru o sumă de zeci de mii de ori mai mică, ar fi putut avea o copie pe care doar un expert de primă mână ar fi putut-o distinge de original – care, oricum, nu este chiar „de la tatăl lui”, fiind vorba de o operă restaurată. Dar nu, trebuia să fie exact suportul pe care a lucrat Bacon.
Când ești miliardar și, cum spuneam, o persoană cu gusturi rafinate, un intelectual, trebuie să fii, consecutiv, ori bolnav de un egocentrism feroce, ori convins că soarta omenirii este pecetluită, pentru a comite o asemenea risipă. În ambele cazuri, pentru omenire e de rău.
Când ai o avere colosală, vezi ce este în jurul tău, vezi că omenirea se îndreaptă într-o direcție greșită, că se confruntă cu probleme ce par insurmontabile, dacă ești întreg la minte te implici, faci tot ce îți stă în putere (și ai putere!) pentru a preîntâmpina dezastrul. Unii dintre cei aflați pe primele poziții în topul Forbes al miliardarilor lumii o fac, până la un punct (vezi cazurile Bill Gates și Warren Buffett). Însă, pe de o parte, e vorba de cazuri izolate – majoritatea bogaților se străduiesc, doar, să își îngroașe averile. Pe de altă parte, chiar și printre cei ce încearcă să schimbe lucrurile în bine sunt destui care o fac doar parțial, pentru imagine. Nu m-ar mira ca noul proprietar al tabloului de 142 de milioane de dolari, „clientul care a preferat să își păstreze anonimatul”, să fie chiar Gates sau Buffett.
Orice avere ai avea, chiar dacă socotești că ai cheltuit doar o sutime din ea pentru capriciul de a-ți putea atârna opera lui Bacon în bibliotecă, este demență iresponsabilă, când știi că ai fi putut salva, cu acești bani, zeci de mii, chiar sute de mii de vieți. Fie direct, prin ajutoare constând în alimente, medicamente etc., fie indirect, prin programe de cercetare în beneficiul omenirii.
Omenirea pierde bătălia cu resursele și mari națiuni sunt, deja, în pragul colapsului. Singura cale de evitare a colapsului global este cercetarea. Doar avansul științific și tehnologic ne pot ajuta să surmontăm lipsa resurselor clasice, să descoperim căi de accesare și utilizare pe scară largă a unor resurse neconvenționale sau chiar necunoscute în prezent. Pentru acest progres ar fi necesare investiții masive în programele de cercetare. Dar cine să facă aceste investiții, dacă statele sunt în pragul falimentului din pricina prevalenței politicilor care servesc interesele de grup, iar bogații planetei sunt preocupați să își îngroașe averile, mituindu-i pe politicieni pentru a menține statu-quo-ul?
Stupiditatea desconsinderării semenilor prin acte precum cheltuirea unor sume exorbitante pentru satisfacerea unor capricii va avea efect de bumerang. Pentru că nimeni nu va putea achita nota de plată finală. Dacă omenirea se va prăbuși, se vor dizolva și imperiile miliardarilor. Suntem departe de colonizarea spațiului, ca cineva să spere în posibilitatea refugierii din calea dezastrului. Iar pe Pământ nu există „găuri de șoarece” sau, dacă există, nu va merita să trăiești în ele nici cât ar merita să trăiești, azi, într-o colibă de beduin.
Colapsul va însemna sfârșitul lumii așa cum o știm, începutul unei bătălii pentru supraviețuire ce s-ar putea solda fără supraviețuitori.
P.S. Pe cei care consideră că bat câmpii, că sunt alarmist, îi invit să citească statisticile și analizele ONU și OMS.
