Rusia ar putea pierde 160 de miliarde de dolari dacă UE și SUA ar aplica sancțiunile. Dar UE depinde de exporturile rusești

Angela Merkel și Vladimir Putin Foto: csmonitor.com

Angela Merkel și Vladimir Putin
Foto: csmonitor.com

„Dacă Occidentul ar recurge la cartea sancțiunilor energetice, problema ar fi cine va clipi primul”, exprimă plastic situația confruntării diplomatice dintre UE și SUA, pe de o parte, respectiv Rusia, pe de altă parte, Jeff Sahadeo, director la Institute of European, Russian and Eurasian Studies, la Carleton University, citat de Bloomberg/Mediafax.

Miza este de 160 de miliarde de dolari – sumă la care se cifrează exporturile anuale de carburanți ale Rusiei către Uniunea Europeană și Statele Unite. SUA nu este dependentă de petrolul și gazele rusești, însă UE a importat carburanți de 156,5 miliarde de dolari și este clar că economia mai multor state europene ar fi grav afectată dacă Uniunea ar fi obligată să se orienteze către alte surse de import, la costuri substanțial sporite. Evident că și Rusia ar fi afectată de o criză serioasă de lichidități, pentru că nu va avea unde să-și reorienteze mare parte din exporturi.

În urmă cu șase ani, UE a încercat fără succes să impună sancțiuni economice Rusiei, pentru conflictul armat cu Georgia, recunoscându-și dependența energetică. Scenariul s-ar putea foarte bine repeta, datele problemei nu s-au schimbat, chiar dacă Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a anunțat că țara sa este pregătită să suporte consecințele sancțiunilor împotriva Moscovei, pentru anexarea Crimeeii.

„Partenerii noștri înțeleg că sancțiunile sunt un instrument contraproductiv”, a declarat, vineri, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, după o întâlnire cu secretarul de Stat american John Kerry.

 

Loading

Comments

comments