VIDEO. Oferta cea mai bună la tablete PC în segmentul low-cost

Foto: besttabletfor.me

Foto: besttabletfor.me

În ziua de azi, achiziționarea unei tablete PC a devenit aproape o bagatelă, chiar și pentru cei cu venituri modeste. La 350 de lei poți avea o tabletă nouă (din magazin, cu garanție), cu procesor dual-core. Dacă ești dispus să te aventurezi pe piața second-hand, găsești modele ceva mai vechi, dar tot utilizabile, la 150 – 200 de lei.

Oferta este absolut spectaculoasă ca varietate și, dacă nu te pricepi, riști să „îți prinzi urechile” în ea și să alegi, finalmente, ceva care poate fi departe de produsul ideal.

Depinde foarte mult ce te interesează. Dacă vrei ca totul (toate caracteristicile) să fie la standarde înalte, atunci, evident, trebuie să cauți în segmentul produselor de top, mai scumpe. Dacă nu te interesează anumite caracteristici sau ești dispus la un rabat de la super-calitate în privința acestora, atunci ai șansa de a găsi ceva la un preț convenabil, întrucât producătorii au încercat să se adapteze în consecință, având oferte diferențiate pe grupe de consumatori.

Dacă vrei viteză de navigare, atunci ai nevoie de un procesor bun și de memorie de lucru (RAM) îndestulătoare.

Dacă te interesează claritatea imaginii, trebuie să cauți în categoria produselor cu rezoluție HD (de exemplu, o tabletă „clasică” de 7 inch cu rezoluție 800 x 480 sau 800 x 600 nu oferă claritate îndestulătoare).

Dacă vrei să fii mereu online, ai nevoie de o tabletă 3G (cu SIM incorporabil, care îți oferă acces la date și chiar și la voce, în unele cazuri, fără a fi conectat la o rețea wireless).

Dacă vrei mobilitate maximă ai nevoie de o tabletă mai mică, cu ecran de 7 inch. Dacă vrei un substitut de laptop, ai nevoie de dimensiunea maximă disponibilă (în jurul a 10 inch).

În cazul tabletelor de dimensiuni mici 7 – 8 inch, cele care încorporează primele trei caracteristici enumerate (viteză de lucru, rezoluție bună, conectivitate 3G) au prețuri începând de la 650-700 de lei.

Dacă nu ai banii aceștia disponibili „imediat”, soluția este achiziția tabletei cu un abonament de date, de la o companie de telefonie mobilă.

Vodafone are în ofertă tableta Smart Tab III cu ecran de 7 inch, de la producătorul Lenovo. Dacă ai obligatoriu nevoie de un abonament de date, poți vorbi de o ușoară economie la achiziția tabletei, care costă 139 de euro (circa 625 de lei), indiferent de varianta de abonament aleasă. Ce este foarte interesant la această tabletă este că poate fi utilizată ca substitut de telefon. În condițiile în care există în oferta de telefoane aparate cu ecran de 6,5 inch, cei 0,5 inch suplimentari nu par inacceptabili. Totuși, sunt: dimensiunea reală a tabletei este mult mai mare prin comparație cu cea a unui telefon, dată de diferența distanțelor dintre marginea ecranului tactil și exteriorul aparatului. Așa că trebuie să fim cam „Yeti”, pentru a „palma” tableta, pentru a purta o convorbire fără handsfree.

Orange tocmai a lansat tableta Prestigio HD cu ecran de 8 inch. Costă 39 de euro (175 de lei), la abonamentul de 15 euro, cu trafic inclus de 2 Gb la viteză H+ (43 Mbps) și nelimitat după consumarea traficului inclus, dar la viteză foarte mică. Nu are conectivitate 3G directă, dar ți se oferă, gratuit, un modem wireless, mai mic decât un pachet de țigări slim, la care poți conecta, simultan, mai multe aparate (telefon, tabletă, laptop, chiar și desktop). Un dezavantaj, transformat în avantaj. Tableta este de construcție premium și pachetul ei conține o husă elegantă – o economie de circa 100 de lei, pentru cei care vor să își „îmbrace” tableta. Singura problemă reală (trebuia să existe și așa ceva…) este absența camerei foto. Are doar cameră Web. Poate fi utilizată ca substitut de telefon, nu direct (prin intermediul rețelei 3G), ci prin conexiunea de date, cu ajutorul unor aplicații precum Viber sau Tango.

 

Loading

Comments

comments