Occidentul a comunicat opoziției siriene că se poate aștepta la o intevenție militară

siriaPuterile occidentale au comunicat opoziției siriene să se aștepte la o lovitură împotriva forțelor președintelui Bashar al-Assad în următoarele zile, potrivit unor surse care au participat la o întâlnire între trimiși ai occidentalilor și Coaliția Națională Siriană, luni, la Istanbul, relatează Reuters.

“Opoziției i s-a spus, în termeni clari, că o acțiune pentru a descuraja utilizarea în continuare a armelor chimice de către regimul lui Assad ar putea veni în următoarele câteva zile, însă ar trebui să se pregătească totuși pentru negocieri de pace la Geneva”, a afirmat una din surse, prezentă la întâlnirea de luni, pentru agenția de presă.

Întâlnirea, care a avut loc la un hotel din centrul Istanbulului, s-a desfășurat între înalți responsabili ai Coaliției Naționale Siriene, inclusiv președintele său, Ahmad Jarba, și emisari ai 11 membri ai alianței ‘Prietenii Siriei’, printre care și reprezentantul american Robert Ford, cel mai înalt oficial al SUA responsabil cu dosarul sirian, au precizat aceleași surse.

Ministrul american al apărării Chuck Hagel a declarat marți, într-un interviu pentru BBC, că armata SUA este pregătită să acționeze imediat, în cazul în care președintele Barack Obama decide o acțiune împotriva Siriei, scrie Reuters.

“Am mutat resurse pentru a putea îndeplini și a ne conforma oricărei opțiuni pe care dorește să o ia președintele”, a afirmat Hagel într-o vizită în Brunei, potrivit unei transcrieri parțiale oferite de BBC.

Comentariile lui Hagel survin la o zi după ce secretarul de stat american, John Kerry, a pregătit terenul pentru o posibilă acțiune militară împotriva guvernului sirian, afirmând că utilizarea armelor chimice în apropiere de Damasc este ”de netăgăduit”.

Săptămâna trecută, mai multe mijloace de informare au relatat că forțele guvernamentale siriene au lansat un vast atac chimic într-o suburbie a Damascului, provocând, potrivit unor surse diferite, între 350 și 1.300 de morți. Ministrul sirian al informațiilor, Omran Al-Zoubi, a declarat că armata siriană nu a recurs niciodată la arme chimice.

Marți, experții ONU care anchetează în Siria eventuala folosire a armelor chimice au decis să-și amâne pentru miercuri misiunea în zonă, din lipsă de garanții de securitate din partea rebelilor, după cum a anunțat ministrul sirian al afacerilor externe, Walid Muallem.

Loading

Comments

comments