O nouă invenție revoluționează transplantul de organe
Compania americană TransMedics a dezvoltat un dispozitiv experimental care poate menține vii inima și plămânii prelevați de la donatori în timpul transportului, informează Discovery News.
Dispozitivul, denumit Organ Care System sau „plămân la cutie”, potrivit denumirii date de către chirurgul Abbas Ardehali de la Universitatea California, din Los Angeles, funcționează prin pomparea sângelui și a oxigenului prin plămâni, astfel încât aceștia pot să respire efectiv în afara corpului.
Chiar dacă dispozitivul nu a fost aprobat de FDA (Food and Drug Administration), acesta este testat în prezent în opt spitale. De asemenea, TransMedics lucrează la crearea unui dispozitiv asemănător destinat inimilor. Atât „plămânul la cutie” cât și „inima la cutie” sunt portabile, funcționând în afara corpului în timpul transportului și până în momentul transplantării acestor organe.
„Plămânul la cutie” a funcționat eficient în cazul a 12 transplanturi într-un studiu preliminar. Acum, această metodă este testată de medicii din Canada, SUA și Europa pe 250 de pacienți, pentru a vedea eficiența acesteia față de metoda clasică a refrigerării organelor.
Inventatorii speră ca prin extinderea duratei de viață a organelor în afara corpului să mărească rata de succes a transplanturilor. Astfel, medicii vor putea petrece un timp mai îndelungat pentru a găsi un primitor compatibil, iar organele vor putea fi transportate pe distanțe mai lungi.
Autor: George SPIRIDON