Monica Iacob Ridzi – cinci ani de închisoare cu executare la prima instanță

Fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată, luni, de un complet de trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Națională a Tineretului, informază Mediafax. Decizia nu este definitivă și poate fi recurată la completul de cinci judecători al ICCJ.

Monica Iacob Ridzi este actualmente deputat al Partidului Poporului Dan Diaconescu.

Potrivit DNA, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi, în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel național dedicate Zilei Naționale a Tineretului și externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.

În acest scop a fost alocată firmelor Artisan Consulting SRL și Compania de Publicitate Mark SRL suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată și aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului și Sportului a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locații din București, Costinești și 39 reședințe de județ, în care cunoștea că structurile proprii ale ministerului ori alte entități publice sau private vor desfășura manifestări de acest gen, potrivit procurorilor.

De asemenea, procurorii o acuză pe Ridzi că, ulterior declanșării cercetărilor, în 13 iulie 2009, fostul ministru, cu ajutorul lui Marius Mihail Mărcuță, ar fi intervenit să fie șterse din calculatoarele MTS aparținând unora dintre coinculpați date informatice și fișiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, atât din agendele de poștă electronică, cât și din memoria calculatoarelor, pentru a împiedica aflarea adevărului.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 2.736.933,28 lei (640.000 de euro), precizând că își rezervă dreptul de a o modifica în funcție de prejudiciul final stabilit pe baza întregului material probator din dosar.

Loading

Comments

comments