EXCLUSIV Márton Árpád, UDMR, despre proiectul de lege al constituirii „Ținutului Secuiesc”: este 90 la sută inspirat din legea Tirolului de Sud
Deputatul PSD Bogdan Diaconu acuză UDMR de tentativă de desființare a Constituției României și de creare a unei „mici Ungarii” în mijlocul țării, prin secesiunea a trei județe: Covasna, Harghita, Mureș. Conform lui Diaconu, UDMR a redactat un proiect de lege prin statutul special al „Ținutului Secuiesc”, prin care „se intră într-o formulă organizatorică de tip statal care să fie guvernată de instituții paralele cu statul român, având drept de viață și de moarte asupra a tot ce mișcă”. „Legea UDMR propune însemne proprii ale unității autonome respective, bilingvism (adică maghiara obligatorie), control deplin asupra școlilor, angajărilor, băncilor, pădurilor, resurselor, liniilor de transport, comunicațiilor, concesionărilor, alimentării cu energie electrică, dar și dreptul de a primi fonduri de la bugetul de stat al României pentru IMM-uri sau școli pe care însă autoritatea autonomă le folosește tot după bunul plac”, atenționează politicianul social-democrat. Acesta pare angajat într-o confruntare perpetuă cu formațiunea maghiară, fapt ce a atras un protest oficial al conducerii UDMR, prin care se cere PSD să îl aducă la ordine pe Diaconu și să se precizeze dacă UDMR mai este considerat aliat la guvernare.
În susținerea afirmațiilor sale, Diaconu prezintă documentul pe care îl consideră „dovada supremă că UDMR lucrează împotriva statului român”. La finalul acestui articol prezentăm documentul respectiv, precizând că sublinierile ne aparțin.
Deputatul UDMR de Covasna Márton Árpád, secretarul Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, a confirmat autenticitatea documentului, dar susține că acesta nu este, deocamdată, o propunere legislativă propriu-zisă: „Este doar o variantă de lucru. După ce vom ajunge la o formă apropiată de cea definitivă, o vom supune dezbaterii publice și abia după ce vom integra observațiile primite vom ajunge la proiectul final, pe care îl vom depune la Parlament”.
Márton Árpád spune că este eronată interpretarea apărută în presă, conform căreia cetățenii care trăiesc actualmente în cele trei județe și cărora nu le va conveni statutul special al „Ținutului Secuiesc” vor avea posibilitatea de a se strămuta în alte județe în decursul a șase luni de la promulgarea legii. „Aici vorbim de localități întregi. Dacă populația dintr-o localitate decide, în majoritatea ei, că nu dorește apartenența la Ținutul Secuiesc, atunci poate alege să fie alipită altui județ limitrof. La fel, dacă o localitate a unui județ din vecinătatea Ținutului Secuiesc vrea să aparțină de Ținutul Secuiesc, o va putea face”. I-am atras atenția politicianului maghiar că o asemenea prevedere ar fi greu de aplicat, întrucât există, cel puțin în județul Mureș, localități apropiate de centrul județului, unde populația este majoritar formată din români, care, probabil, nu vor agrea obligativitatea de a cunoaște limba maghiară, pentru a putea trăi normal în „Ținutul Secuiesc”. „Aveți dreptate, sunt câteva localități în județul Mureș unde majoritarii sunt români, altele unde maghiarii predomină și sunt și unele în care proporția etnică nu este certă. Vom vedea”.
Deputatul UDMR afirmă că documentul „care nu știu cum a ajuns la domnul Diaconu” este „în proporție de 80-90% tradus din legea autonomiei Tirulului de Sud”. Tirolul de Sud este o provincie situată la granița Austriei cu Italia, care a aparținut Austriei până la începutul secolului trecut, dar a fost anexată de Italia la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. În prezent, Tirolul de Sud este într-un proces de unificare lentă cu Tirolul de Nord și Tirolul de Est austriac, „sub umbrela europeană”.
Dincolo de greșelile de traducere/redactare și gramaticale, proiectul de statut special al „Ținutului Secuiesc” conține o serie de prevederi care vor stârni aprigi controverse, acum că se relevă direcția pe care politicienii UDMR doresc să o imprime procesului de regionalizare pe criterii etnice. Așa cum subliniază Márton Árpád, Ținutul Secuiesc ar urma să existe, pe hârtie, „în cadrul statului unitar și indivizibil România” (pentru că așa prevede Constituția în vigoare, nu fiindcă așa doresc inițiatorii proiectului). De facto, însă, regiunea respectivă va putea funcționa aproape ca un stat de sine stătător, având dreptul inclusiv să inițieze schimburi comerciale cu alte state și fiind condus de un președinte și un mini-parlament care vor putea lua decizii inatacabile la Curtea Constituțională a României (controlul constituțional este prevăzut în documentul UDMR, însă în anume condiții…).
Document – proiect în lucru
Statut special al Ținutului Secuiesc
Preambul
Având în vedere principiile constituționale ale autonomiei locale, descentralizării și deconcentrării serviciilor publice;
Ținând cont de angajamentele asumate de reprezentanții poporului român de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 că „ fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său”;
Considerând că autoritățile administrației publice locale reprezintă unul dintre principalele fundamente ale oricărui regim democratic;
Conștient că dreptul cetățenilor de a participa la rezolvarea treburilor publice face parte din principiile democratice comune tuturor statelor membre ale Uniunii Europene și că la nivel local, județean, regional acest drept poate fi exercitat în modul cel mai direct prin existența autorităților administrației publice locale împuternicite cu responsabilități efective care să le permită o administrație și în același timp eficiență ca urmare a apropierii de cetățeni;
Pe baza prevederilor din Legea nr. 86/1945 privind statutul minorităților naționale
Parlamentul României adoptă prezenta lege:
Capitolul I
Dispoziții generale
Art. 1
În cadrul statului unitar și indivizibil România, pe baza principiilor autonomiei locale garantate de Constituție, ale principiilor Legii nr. 86/1945 și al prezentului statut, județele Covasna, Harghita și Mureș, componente ale „Ținutului Secuiesc”, primesc statut special.
Art. 2
În cadrul județelor „Ținutului Secuiesc” egalitatea în fața legii a tuturor cetățenilor, indiferent de apartenența lor lingvistică sau etnică precum și respectarea particularităților etnice și culturale este garantată.
Art. 3
Forma și condițiile statutului special ale „Ținutului Secuiesc” sunt cele prevăzute de prezentul statut. Fără a prejudicia dispozițiile privind drapelul României și stema țării, județele componente precum și „Ținutul Secuiesc” au steagurile și stemele proprii aprobate de consiliile județene și după caz, consiliul „Ținutului Secuiesc”.
Capitolul II
Atribuțiile județelor
Art. 4
Județele au competențe normative în completarea celor prevăzute în art. 91 al Legii nr. 215/2001 în următoarele materii:
a) utilizarea toponimelor fără a prejudicia obligativitatea bilingvismului pe teritoriul Ținutului Secuiesc;
b) protejarea și conservarea patrimoniului imaterial;
c) organizarea micilor proprietăți agricole;
d) artizanat;
e) exploatări miniere incluzând apele minerale și termale, carierele de piatră și exploatarea turbei;
f) vânatul și pescuitul;
g) comunicațiile și transportul de interes județean incluzând reglementările tehnice de exploatare a instalațiilor teleferice;
h) turism și industrie hotelieră cuprinzând reglementările privind funcționarea ghidurilor și a instructorilor de schi;
i) agricultură, păduri și corp forestier, patrimoniu zootehnic și ihtiologic, institute fitopatologice, sindicate din cooperative agricole și stațiuni de cercetare agricolă, servicii antigrindină, bonificații;
j) înființarea și funcționarea comisiilor comunale și județene pentru asistența muncitorilor și în materie de angajare;
k) comerț;
l) eliberare de certificate de atestare a calificărilor profesionale;
m) constituirea și funcționarea comisiei județene de controlul muncii;
n) dezvoltarea producției industriale;
o) utilizarea apelor publice cu excepția celor folosite pentru marele hidrocentrale;
p) organizarea și administrarea arhivelor județene.
Art. 5
(1) Județele au posibilitatea de a adopta în completarea dispozițiilor legale acte normative în materie de investiții și angajare cu posibilitatea înființării propriilor servicii în afara celor existente în cadrul ministerului muncii.
(2) Agenții comunitari de servicii de investiții sunt aleși pe baza normelor adoptate de organele statului, după consultarea președintelui consiliului județean sau al primarului interesat.
(3) Cetățenii rezidenți în județele Ținutului Secuiesc indiferent de apartenența lor la un grup etnic sau vechimea rezidenței au prioritate la angajări pe teritoriul acestor județe.
Art. 6
(1) Județele pot autoriza deschiderea și transferul sucursalelor bancare sau agențiilor de credit cu caracter local, județean și regional, după avizul ministerului de finanțe.
(2) Dreptul de a deschide sau transfera în județe de sucursale bancare sau agenții de credit este acordat de ministerul de finanțe cu avizul județului respectiv.
(3) Consiliul Județean numește președintele și vicepreședintele Casei de Economii și Consemnații Județean cu avizul Ministerului de Finanțe.
Art. 7
(1) În cazul concesionării sau reînnoirii concesionării marilor exploatații hidroelectrice, județul interesat are dreptul de a prezenta observațiile și contraargumentele sale în tot parcursul avizului definitiv al organelor competente.
(2) Județele au dreptul de recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziilor de concesionare și de reînnoire a concesionării.
(3) Președintele Consiliului Județean interesat și reprezentanții lui sunt invitați să participe cu titlu consultativ la ședințele în care sunt examinate măsurile prevăzute în primul alineat.
(4) Ministrul competent va adopta măsurile legate de activitatea CONEL în regiune doar după avizul județului interesat.
Art. 8
Pentru concesionarea marilor exploatații hidroelectrice, concesionarii au obligația să furnizeze anual și gratuit județelor din Ținutul Secuiesc serviciilor publice și unor categorii de utilizatori determinați de o hotărâre a Consiliului Județean în limita unei cote prevăzută de această hotărâre.
Art. 9
(1) Avizul județului este obligatoriu pentru concesionarea comunicațiilor și a transportului prin liniile care traversează teritoriul județului respectiv.
(2) Avizului județului este obligatoriu și pentru lucrările hidraulice. Autoritatea competentă la nivel național și județul elaborează împreună anual un plan de coordonare a lucrărilor hidraulice.
(3) Utilizarea apelor publice de către stat și județ în cadrul competențelor respective are loc pe baza unui plan general elaborat în consens de reprezentanții autorității naționale și județene competente.
Art. 10
(1) Dacă normele generale privind dezvoltarea economică nu prevăd un sistem diferit de finanțare, Ministerul Economiei atribuie județelor Ținutului Secuiesc cote părți de credit anual înscris în bugetul de stat prevăzut pentru ajutorul acordat intreprinzătorilor mici și mijlocii. Cotele părți sunt determinate după avizul județului respectiv și înscris în bugetul de stat. Creditele vor fi utilizate de comun acord între minister și județ. În cazul în care guvernul intervine cu fonduri proprii pentru finanțarea în județele Ținutului Secuiesc în scopul executării planului național de construcții școlare, aceste sume se pot folosi numai cu acordul județului respectiv.
(2) Județele Ținutului Secuiesc vor utiliza propriile fonduri destinate obiectivelor de asistență socio-culturală în proporție directă cu ponderea fiecărui grup etnic și ținând cont de importanța necesităților acestor grupuri cu excepția cazurilor extraordinare care necesită intervenții urgente.
Capitolul III
Atribuțiile regiunii
Art. 11
(1) În acord cu prevederile alin (1) și (2) din art. 11 a Legii nr. 215/2001, legea administrației publice locale, județele Covasna, Harghita și Mureș, în limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive prin efectul prezentei legi, formează asociația de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică de drept privat și de utilitate publică „Ținutul Secuiesc” în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes regional, ori al furnizării în comun al unor servicii publice.
(2) Autoritățile deliberative și executive de la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale componente își păstrează autonomia locală, în condițiile legii.
Art. 12
Asociația de dezvoltare intercomunitară „Ținutul Secuiesc” este condus de organul deliberativ „Consiliul Ținutului Secuiesc” compus din toți membri consiliilor județene din cele trei județe și de organul executiv, președinția „Ținutului Secuiesc” compus dintr-un președinte și trei vicepreședinți, câte unul din fiecare județ.
Art. 13
Asociația de dezvoltare intercomunitară „Ținutul Secuiesc” are următoarele atribuții:
a) organizarea serviciilor intercomunitare (regionale) și a personalului acestora;
b) expropriere pentru cauză de utilitate publică pentru lucrările de interes regional fără a prejudicia competențele statului respectiv a județelor;
c) organizarea unui Inspectorat Regional pentru Situații de Urgență;
d) organizarea serviciului spitalicesc regional;
e) dezvoltarea cooperativelor la nivel regional;
f) asistență în lucrările publice realizate de alte organisme publice din teritoriul regiunii;
g) organizarea instituțiilor publice de binefacere și asistență socială de nivel regional.
Capitolul IV
Dispoziții comune aplicabile județelor și „Ținutului Secuiesc”
Art. 14
(1) În limitele competențelor prevăzute de prezentul statut, competențele administrative care până la intrarea în vigoare a prezentei legi erau în atribuția statului, sunt exercitate după caz de Ținutul Secuiesc sau de județele acestuia.
(2) Atribuțiile județelor corespunzătoare legii în vigoare rămân neschimbate dacă ele sunt compatibile cu prezentul statut.
(3) Statul poate delega printr-o lege organică alte atribuții de administrație pe care le deține către Ținutul Secuiesc, județele acestuia sau autoritățile publice locale.
(4) Toate structurile deconcentrate ale ministerelor sau ale altor autorități centrale care acoperă un teritoriu mai mare decât în județ vor avea competență pe numai și pe întregul teritoriu al celor trei județe. Sediul acestor structuri deconcentrate se va afla în municipiul Târgu Mureș.
(5) Delegările de competențe administrative ale statului, chiar și cele prevăzute în prezenta lege pot fi modificate sau revocate printr-o lege organică.
Art. 15
Prin lege organică pot fi atribuite și alte competențe „Ținutului Secuiesc” sau județelor decât cele prevăzute în prezentul statut.
Art. 16
În scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes regional, ori al furnizării în comun al unor servicii publice, județele pot delega din atribuțiile deliberative și administrative ale lor către organele Ținutului Secuiesc.
Art. 17
(1) În județele Ținutului Secuiesc învățământul preuniversitar cu limba de predare română sau maghiară este asigurat de profesori care au limba maternă limba de predare. Predarea celeilaltei limbi se efectuatează de profesori a căror limbă maternă este acea limbă. Predarea acestei de-a doua limbi este obligatorie în școlile primare începând cu clasa a doua.
(2) Limba germană respectiv romani poate fi folosit la cererea părinților în învățământul primar, gimnazial sau liceal în localitățile unde prezența comunității respective o face necesară. Dacă comunitatea vorbitorilor de limbă germană sau romani depășește 20% din numărul total al locuitorilor și în școlile cu limbă de predare română sau maghiară se va preda și limba germană sau romani, după caz.
(3) Înscrierea unui elev într-o școală având oricare limba de predare se realizează doar prin simpla solicitare a părintelor sau a reprezentantului legal al copilului. Împotriva refuzului de înscriere părintele sau tutorele legal se poate adresa instanței de contencios administrativ competent.
(4) În inspectoratele școlare din județele Ținutului Secuiesc ponderea inspectorilor școlari va reprezenta ponderea comunităților române respectiv maghiare din județ și toți inspectorii trebuie să cunoască ambele limbi.
(5) Ministerul Învățământului va numi în funcții de conducere ale inspectoratelor din alineatul precedent câte o persoană pentru fiecare funcție din trei propuse de reprezentanții consiliilor de administrație al școlilor (consiliilor școlare) fiecărui grup lingvistic.
(6) Pentru funcțiile de inspector pentru învățământul în limbă germană sau romani, Ministerul Învățământului va numi câte o persoană de pe o listă care cuprinde trei propuneri venite din partea reprezentanților consiliilor de administrație al școlilor (consiliului școlar) comunității lingvistice respective.
(7) Pentru coordonarea activității din instituțiile de învâțământ din județ, consiliile de administrație a tuturor școlilor fiecărui grup lingvistic vor alege un consiliu școlar compus din 21 de persoane.
(8) Pe teritoriul Ținutului Secuiesc pot fi create universități numai după avizul favorabil al regiunii respectiv al județului interesat.
Art. 18
(1) Președintele Consiliului Județean exercită atribuția de autoritate de securitate publică prevăzută în legile speciale corespunzătoare în ceea ce privește activitățile industriale periculoase sau de material exploziv, construcție publică, agenții, imprimării, în ceea ce privește organizarea ambulanței, a reglementărilor de muncă, a ceea ce privește bolile mentale de toxicomanie, respectiv protejarea minorilor.
(2) Pentru exercitarea acestor atribuții președintele Consiliului Județean poate solicita ajutorul poliției naționale sau a poliției locale.
Art. 19
Măsurile care se doresc a fi luate de organele de stat pe motiv de ordine publică având influența de a suspenda sau limita validitatea atribuțiilor președintelui Consiliului Județean în materie de ordine publică pot fi luate numai după avizul președintelui Consiliului Județean competent.
Art. 20
În interesul asigurării legii și a reglementărilor subsecvente, președintele Ținutului Secuiesc și președinții consiliilor județene pot solicita ajutorul poliției naționale sau celei locale.
Art. 21
Consiliul Ținutului Secuiesc și cele ale județelor pot adopta norme de sancționare în ceea ce privește respectarea normelor adoptate de consiliile respective.
Capitolul V
Organele Ținutului Secuiesc
Art. 22
Organele Ținutului Secuiesc sunt: consiliul Ținutului Secuiesc și președinția Ținutului Secuiesc.
Art. 23
Consiliul Ținutului Secuiesc este compus din membri consiliilor județene ale județelor Covasna, Harghita și Mureș.
Art. 24
Consiliul Ținutului Secuiesc exercită competențele atribuite prin prezentul statut, de alte leg, precum și de către consiliile județene ale județelor Covasna, Harghita și Mureș.
Art. 25
(1) Activitatea consiliului Ținutului Secuiesc se desfășoară în trei sesiuni care se țin alternativ în reședințele județelor componente.
(2) Noul consiliu se reunește la 20 de zile de la validarea consiliilor județene nou alese din Ținutul Secuiesc, la convocarea președintelui în exercițiu al Ținutului Secuiesc.
Art. 26
Membrii consiliului Ținutului Secuiesc reprezintă întreaga regiune.
Art. 27
(1) Consiliul Ținutului Secuiesc își alege președintele și cei trei vicepreședinți.
(2) Președintele și vicepreședinții sunt aleși pe o perioadă de doi ani.
(3) Dacă pe prima perioadă de doi ani este ales un președinte aparținător comunității maghiare, atunci pentru cea de-a doua perioadă de doi ani va fi ales un președinte aparținător comunității romănești. Cel puțin unul dintre vicepreședinții aleși trebuie să aparțină altei comunități decât cel al președintelui.
(4) În cazul demisiei, decesului sau pierderii mandatului, în locul președintelui sau a vicepreședinților se organizează alegeri pentru perioada rămasă cu respectarea prevederilor alin (3).
(5) Vicepreședinții ajută activitatea președinelui care va alege vicepreședintele care îi ține locul în caz de absență sau de împiedicare a activității.
Art. 28
Activitatea consiliului Ținutului Secuiesc se desfășoară pe baza regulamentului propriu, adoptat cu majoritatea absolută a membrilor acestuia.
Art. 29
(1) Președintele și vicepreședinții consiliului Ținutului Secuiesc pot fi revocați cu majoritatea voturilor membrilor acestuia în caz de activitate necorespunzătoare.
(2) Consiliul Ținutului Secuiesc trebuie convocat de urgență dacă cel puțin o treime din consilieri solicită revocarea președintelui.
(3) Dacă nici președintele nici vicepreședinții consiliului Ținutului Secuiesc nu convoacă în 15 zile de la depunerea solicitării de revocare ședința extraordinară al consiliului, acesta se convoacă de președintele Ținutului Secuiesc.
(4) Dacă nici președintele Ținutului Secuiesc nu convoacă în 15 zile de la expirarea termenului prevăzut în alineatul precedent, ședința extraordinară a consiliului Ținutului Secuiesc se convoacă de către prefectul care are competență în verificarea legalității actelor consiliului.
Art. 30
În cazul dizolvării prevăzut în art. 44 se vor organiza în cel puțin 3 luni alegeri parțiale pentru consiliile județene.
Art. 31
Consiliul Ținutului Secuiesc este convocat de președintele acestuia în sesiuni ordinare în prima săptămână a lunilor februarie, iunie, respectiv octombrie sau în sesiuni extraordinare la solicitarea președinției Ținutului Secuiesc sau a unei pătrimi a consilierilor în funcție, precum și în cazurile prevăzute de prezentul statut.
Art. 32
În domeniile normative care nu sunt de competența consiliului Ținutului Secuiesc dar care reprezintă interes special pentru acesta, consiliul poate elabora proiecte de acte normative. Acestea vor fi trimise de către președinte Guvernului României pentru a fi prezentate în Parlament.
Art. 33
(1) Președinția Ținutului Secuiesc este exercitată de președintele și vicepreședinții consiliului.
(2) Compunerea președinției Ținutului Secuiesc trebuie să fie conformă cu proporția grupurilor etnice reprezentate în consiliul regional.
(3) Președintele alege unul dintre vicepreședinți care îl înlocuiește în caz de urgență sau de împiedicare de exercitare a atribuțiilor sale.
Art. 34
(1) Membrii președinției rămân în funcție până la expirarea mandatului consiliului exercitând doar atribuțiile administrative curente până la numirea noii președinții de către consiliul nou ales.
(2) Membrii președinției aparținători a unui consiliu județean dizolvat își exercită funcția până la alegerea noului consiliu județean respectiv.
Art. 35
Membrii președinției care nu își exercită corespunzător atribuțiile pot fi revocați de către consiliul Ținutului Secuiesc.
Art. 36
Dacă este necesară numirea unui nou președinte sau membru al președinției în urma decesului, demisiei sau a pierderii mandatului de către acesta, președintele, sau după caz, unul dintre vicepreședinți va convoca în 15 zile ședința extraordinară a consiliului.
Art. 37
(1) Președintele Ținutului Secuiesc reprezintă regiunea.
(2) El participă la ședințele guvernului la care sunt tratate probleme ce privesc Ținutul Secuiesc.
Art. 38
Președintele Ținutului Secuiesc conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale de nivel regional din Ținutul Secuiesc.
Art. 39
Președintele regiunii repartizează parte dintre atribuțiile executive vicepreședinților prin ordin publicat în buletinul oficial al Ținutului Secuiesc.
Art. 40
(1) Președinția Ținutului Secuiesc este organul executiv al acestuia, având următoarele competențe:
a) elaborarea normelor de aplicare a actelor normative adoptate de consiliu;
b) activitate administrativă în probleme de interes regional;
c) administrarea patrimoniului Ținutului Secuiesc, controlul gestiunii banilor publici de nivel regional, a serviciilor publice regionale, alte atribuții ce îi sunt conferite de prezenta lege sau alte acte normative;
(2) Sediul președinției Ținutului Secuiesc este în municipiul Târgu Mureș.
Art. 41
Președinția Ținutului Secuiesc trebuie să fie consultată despre instituirea și reglementarea serviciilor naționale de comunicații și transport în care este interesat direct.
Capitolul VI
Organele județene
Art. 42
(1) Autoritatea administrației publice locale constituită la nivel județean este consiliul județean compus din consilierii județeni aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat în condițiile legii, precum și din președintele consiliului județean ales prin vot direct.
(2) Atribuțiile consiliului județean sunt cele prevăzute în art. 91 al Legii nr. 215/2001, precum și cele prevăzute în prezentul Statut sau alte legi.
(3) Cu respectarea prevederilor constituționale și a principiilor de bază ale sistemului juridic din România, consiliul județean poate adopta cu majoritatea membrilor săi decizii în legătură cu forma și structura de administrare a județului, raporturile dintre organele județene, organizarea de referendum județean.
(4) Normele juridice prevăzute în alineatul precedent pot fi supuse controlului constituțional în 30 de zile la solicitarea Guvernului.
(5) Normele juridice prevăzute la alin (2) pot fi supuse unui referendum județean printr-o hotărâre specială a consiliului județean dacă în 3 luni de la publicarea acestuia un sfert din cetățenii cu drept de vot din județ sau o treime din membri consiliului județean solicită acesta.
Art. 43
Consiliile județene din Ținutul Secuiesc se aleg în conformitate cu prevederile legale în vigoare, asigurând totodată prezența ambelor comunități etnice.
Art. 44
(1) Demisia majorității membrilor consiliului atrage dizolvarea acestuia și organizarea a noi alegeri, având efect și asupra conducerii executive al județului.
(2) Consiliul județean poate fi dizolvat dacă din cauza imposibilității formării unei majorități devine nefuncțional.
Art. 45
În funcția de vicepreședinte al consiliului județean este ales câte un reprezentant al comunității române și maghiare.
Art. 46
Președintele consiliului județean reprezintă județul.
Art. 47
Președintele consiliului județean are competențele prevăzute de art. 104 a Legii administrației publice locale nr. 215/2001.
Capitolul VII
Adoptarea și publicarea reglementărilor din Ținutul Secuiesc
Art. 48
Proiectele de acte normative adoptate de consiliul Ținutului Secuiesc sau consiliile județene sunt trimise către prefectul competent. Dacă în 30 de zile prefectul nu atacă norma în contencios administrativ, aceasta se publică și intră în vigoare.
Art. 49
(1) Dacă un proiect de act normativ poate atenta la egalitatea de drepturi dintre cetățenii aparținătoare diferitelor grupuri etnice sau menținerii, protejării și dezvoltării culturale și de exprimare a identității etnice al acestor grupuri, majoritatea consilierilor aparținători a unui grup etnic din consiliul Ținutului Secuiesc sau consiliul județean pot solicita ca votul să aibă loc pe grupuri etnice.
(2) Dacă votarea separată nu a fost acceptată sau propunerea de act normativ a fost adoptată împotriva votului a 2/3 a grupului etnic care a formulat solicitarea, majoritatea acestui grup poate solicita în 30 de zile Curții Constituționale controlul de constituționalitate asupra normei respective.
Art. 50
Actele normative ale Ținutului Secuiesc și cele județene sunt publicate în buletinul oficial al Ținutului Secuiesc în limba română și în limba maghiară. Ele intră în vigoare la 7 zile de la publicare cu excepția situației în care norma prevede un alt termen. Câte un exemplar din buletinul oficial este trimis prefectului competent.
Art. 51
Legile, decretele și hotărârile de guvern care interesează Ținutul Secuiesc sunt publicate în limba maghiară în buletinul oficial al Ținutului Secuiesc fără a prejudicia intrarea lor în vigoare.
Capitolul VIII
Colectivități locale
Art. 52
(1) În regulamentele de organizare și funcționare al instituțiilor publice locale vor fi prevăzute norme de reprezentare proporțională a grupelor etnice din localitatea respectivă în componența organelor instituțiilor respective.
(2) În comunele din regiunea Ținutul Secuiesc fiecare comunitate etnică cu o pondere mai mare de 5% din locuitorii comunei respective are dreptul de a fi reprezentat în consiliul comunal.
Capitolul IX
Domeniul public și patrimoniul Ținutului Secuiesc și a județelor acestuia
Art. 53
Drumurile, autostrăzile, căile ferate și apeductele de interes exclusiv regional care sunt determinate prin normele de aplicare a prezentului statut, fac parte din domeniul public al Ținutului Secuiesc.
Art. 54
(1) Pădurile proprietate de stat din Ținutul Secuiesc, minele, carierele de piatră și exploatații de turbă a căror folosință este retrasă proprietarului de fond, edificiile destinate funcționării unor servicii publice regionale precum și mobilierul și alte bunuri ale acestora constituie patrimoniul inalienabil al Ținutului Secuiesc.
(2) Imobilele din proprietatea statului situate în Ținutul Secuiesc sunt transferate în patrimoniul regiunii.
(3) Modalitatea transferului de bunuri ale statului prevăzut mai sus se reglementează prin normele de aplicare a prezentei legi.
(4) Bunurile imobile situate în Ținutul Secuiesc care nu aparțin unei persoane, sau care nu revin de drept unei unități administrativ-teritoriale fac parte din patrimoniul Ținutului Secuiesc.
Art. 55
Județele, conform noilor reglementări pe teritoriul lor intră în posesia bunurilor și drepturilor de natură imobiliară ale statului și ale Ținutului Secuiesc cu excepția celor de interes militar a unor servicii cu caracter național sau de interes regional.
Capitolul X
Finanțele Ținutului Secuiesc și ale județelor acestuia
Art. 56
(1) 50% din impozitul pe transferul de proprietate a cotei părți distribuite bugetului consolidat revine Ținutului Secuiesc.
(2) Taxa ipotecară colectată după bunurile situate pe teritoriul Ținutului Secuiesc revine județului.
(3) De asemenea revine Ținutului Secuiesc cota parte provenită din colectarea taxelor fiscale din următoarele taxe fiscale colectate pe teritoriul regiunii:
a) 90% din impozitul pe succesiune și donație;
b) 20% din taxa pe valoarea adăugată, exceptând cele provenite din import;
c) 1/3 din cota parte din impozitul pe venit ce revine bugetului consolidat;
d) 90% din venitul realizat de Loteria Română și taxă pe jocuri de noroc;
e) 5% din taxa pe valoarea adăugată realizată din import, colectat pe teritoriul regional.
Art. 57
Revine județului taxa colectată de trezorerie pe consumul de energie electrică de pe teritoriul județului respectiv.
Art. 58
În cazul concesionării marilor exploatări hidroelectrice existente pe teritoriul județului, statul va ceda 90% din redevența anuală prevăzută de lege.
Art. 59
Județele pot impune impozite și taxe pe activitate turistică.
Art. 60
Ținutul Secuiesc și județele au dreptul de a institui prin hotărâre ale consiliilor respective o proprie fiscalitate în conformitate cu sistemul fiscal național, în domeniul activității lor specifice.
Art. 61
(1) Sunt atribuite județelor cote părți din taxele fiscale colectate pe teritoriul lor după cum urmează:
a) 90% din dreptul de înregistrare și timbre precum și redevențele din concesiunile statului;
b) 90% din acciza aplicată pe produsele de tutun vândute pe teritoriul județului;
c) 70% din taxa de valoare adăugată, exceptând cele din import;
d) 40% din taxa pe valoarea adăugată pe bunuri provenite din import, colectat pe teritoriul lor;
e) 90% din acciza aplicată produselor petroliere vândute în stațiile de benzină situate pe teritoriul lor;
f) 90% din toate alte taxe directe sau indirecte colectate de trezorerie, cu excepția taxelor locale sau ce revin regiunii ori altor instituții publice;
(2) Valoarea cotelor părți sus menționate include și veniturile care revin județului și care sunt realizate conform dispozițiilor legale ori administrative de birouri/puncte de lucru care nu se află pe teritoriul județului.
Art. 62
(1) Pentru a adapta finanțele județelor autonome la obiectivele vizate și exercitarea atribuțiilor lor se vor atribui fiecărui dintre ele o cotă parte care nu va depăși 40% din taxa pe valoarea adăugată aferentă importurilor și care au fost colectate pe teritoriul Ținutului Secuiesc.
(2) Această sumă va fi împărțită între județe astfel:
a) Covasna – 20%
b) Harghita – 30%
c) Mureș – 50%
(3) Atribuirea sumelor se va realiza fără a afecta sumele destinate unor obiective specifice sau a prejudicia dispozițiile articolului 15 al prezentului Statut ori normele de aplicare ale acestuia.
Art. 63
(1) Pentru a putea face față exigențelor bilingvismului, județele Ținutului Secuiesc pot atribui cote părți suplimentare anumitor comune.
(2) Pentru a asigura finanțarea activităților comunelor prevăzute de lege, consiliile județene din Ținutul Secuiesc vor atribui mijloace financiare adecvate comunelor determinate de comun acord de către președintele consiliului județean și reprezentanții comunelor interesate.
Art. 64
(1) Ținutul Secuiesc și județele autonome contribuie la controlul fiscal al impozitelor pe venit al persoanelor cu domiciliul fiscal pe teritoriul lor.
(2) În acest scop, înainte de 31 decembrie a anului precedent controlului fiscal, prețedinșia Ținutului Secuiesc și consiliile județene pot semnala serviciilor financiare ale statului din regiune și din județe date, fapte și elemente esențiale pentru a stabili o bază de impozitare mai corectă, furnizând toată documentele necesare stabilirii de dovezi.
(3) Serviciile financiare ale statului din regiune și din județe sunt obligate să comunice președinției Ținutului Secuiesc sau, după caz, consiliului județean măsurile adoptate pe baza informațiilor primite.
Art. 65
Ținutul Secuiesc județele autonome și unitățile administrative locale au buget propriu pe exercițiul financiar al unui an calendaristic.
Art. 66
(1) Proiectul de buget înaintat de președintele Ținutului Secuiesc sau de președintele consiliului județean se adoptă prin hotărârea consiliului Ținutului Secuiesc sau, după caz, al celui județean.
(2) Diferitele capitole ale acestor bugete sunt adoptate cu majoritatea voturilor fiecărui grup etnic.
(3) Capitolele de buget care nu au primit numărul de voturi necesare pentru a fi adoptate vor fi supuse, în trei zile dezbaterii unei comisii compuse din patru consilieri aleși de consiliu pe întregul mandat al acestuia, în care fiecare comunitate are câte doi membri propuși de comunitatea respectivă.
(4) Comisia va adopta un raport în 15 zile cu majoritatea voturilor membrilor comisiei fără ca un membru să aibă un vot decident (decisiv).
(5) Dacă în cadrul comisiei nici o propunere nu a obținut majoritatea necesară adoptării, președintele consiliului Ținutului Secuiesc sau, după caz, județean va trimite în 8 zile proiectul de buget și toate actele necesare curții de apel, respectiv tribunalului competent pentru a decide în 30 de zile asupra sumelor prevăzute în capitolele neadaptate.
(6) Procedura de mai sus nu se aplică în cazul capitolelor de venit, a celor care privesc cheltuielile de investiții înscrise pe baza dispozițiilor specifice prevăzute de lege pentru exercițiul financiar respectiv și capitolelor necesare funcționării normale ale organelor și birourilor instituției respective.
(7) Deciziile prevăzute în alineatele (4) și (5) nu pot fi atacate la Curtea Constituțională.
(8) Doar pentru articolele acceptate pe baza procedurii prevăzute în alineatele precedente, hotărârea de adoptare a bugetului poate fi contestată în justiție de către guvern, dar numai pentru încălcarea prevederilor constituționale și ale prezentului statut.
(9) Pentru adoptarea bugetului și a execuției financiare al regiunii este nevoie de votul majorității consilierilor din fiecare județ.
Art. 67
(1) Chiar dacă schimbul de produse cu străinătatea poate fi limitată și se autorizează de organele competente ale statului, Ținutul Secuiesc are dreptul de a autoriza astfel de activități între limitele fixate de comun acord cu guvernul.
(2) În cazul în care schimbul de produse cu străinătatea are la bază contingente care au consecințe asupra economiei Ținutului Secuiesc, cota parte din contingentul exportat sau importat trebuie să fie fixat de comun acord între guvern și președinția Ținutului Secuiesc.
Art. 68
(1) Dispozițiile adoptate la nivel național în ceea ce privește controlul valutar sunt aplicabile și Ținutului Secuiesc.
(2) Statul pune la dispoziția Ținutului Secuiesc pentru acoperirea necesarului importurilor regiunii o cotă parte de valută din diferența pozitivă dintre valuta realizată din export și cea folosită pentru import.
Capitolul XI
Raporturile dintre stat, Ținutul Secuiesc și județe
Art. 69
(1) În fiecare județ este numit un prefect.
(2) Atribuțiile prefectului:
a) Coordonează în conformitate cu directivele primite de la Guvern exercitarea atribuțiilor statului în județ și supraveghează bunul mers al serviciilor respective cu excepția administrării justiției, a apărării și a căilor ferate, precum și atribuțiile care revin președinției Ținutului Secuiesc;
b) Supraveghează exercitarea de către județ și alte instituții publice locale a funcțiilor delegate către ele de către stat și comunică observațiile eventuale președintelui consiliului județean;
(3) Controlul de legalitate ale actelor adoptate de consiliul Ținutului Secuiesc se face în 30 de zile de către prefectul județului în care a avut loc ședința consiliului.
(4) Controlul de legalitate ale actelor administrative ale președinției Țintului Secuiesc se exercită de prefectul județului Mureș.
Art. 70
(1) În privința menținerii ordinii publice prefectul răspunde în fața ministerului de interne.
(2) În acest scop el poate folosi forțele poliției statului și ale jandarmeriei și alte forțe armate cu respectarea prevederilor normelor legale de ordine publică și securitate națională.
(3) Atribuțiile ministerului de interne acordate de legea în vigoare nu pot fi schimbate.
Art. 71
(1) În județele Ținutului Secuiesc se instituie funcții civile distincte pentru cariera funcționarului public din administrația de stat sau județană. Aceste funcții sunt determinate pe baza organigramelor serviciilor respective și care se întocmesc în scopul unor măsuri adecvate pentru a garanta existența personalului necesar.
(2) Prevederile alineatului precedent nu se aplică pentru direcțiile administrației de interne a personalului de securitate publică și nici personalului administrativ din Ministerul de Apărare.
(3) Posturile prevăzute în alineatul (1) considerate a fi de carieră sunt rezervate cetățenilor aparținătoare fiecărui grup etnic ținând cont de compoziția etnică a județului rezultată din ultimul recensământ.
(4) Atribuirea posturilor rezervate cetățenilor aparținători comunităților etnice din județ până la nivelul prevăzut de alineatul precedent se va face treptat odată cu vacantarea posturilor.
(5) Stabilirea persoanelor pe funcțiile prevăzute în alineatul (1) este garantat cu excepția persoanelor care îndeplinesc o funcție pentru îndeplinirea căreia este nevoie de perfecționare continuă.
(6) Dispozițiile articolelor precedente sunt aplicabile și personalului din judecătorii, tribunale și curți de apel, respectiv a celor din parchetele de pe lângă acestea.
Art. 72
(1) Ținutul Secuiesc are dreptul de a fi reprezentat în Parlamentul European respectiv Parlamentul României având totodată dreptul ca pe baza deciziei consiliului regional să înființeze și să finanțeze reprezentanțe pe lângă instituțiile Uniunii Europene.
(2) În acord cu prevederile alineatului precedent și principiul constituțional al reprezentativității în delegația României la Parlamentul European cel puțin 2 locuri vor fi asigurate Ținutului Secuiesc. Pentru aceste 2 locuri alegerile în Parlamentul European se vor organiza în același timp cu cel de pe raza întregului teritoriu al țării, dar separat cu participarea rezidenților Ținutului Secuiesc.
(3) În organismele Uniunii Europene de reprezentare a autorităților publice locale delegația României va avea o prezență proporțională a Ținutului Secuiesc, dar nu mai puțin de o persoană.
Capitolul XII
Organele judiciare
Art. 73
(1) În Ținutul Secuiesc se înființează o curte de apel cu reședința în municipiul Târgu Mureș prin reorganizarea curților de apel Târgu Mureș și Brașov.
(2) Prin reorganizarea prevăzută în alineatul (1), competența Curții de Apel Târgu Mureș se extinde și asupra județului Covasna, care nu va mai aparține de competența Curții de Apel Brașov.
Art. 74
(1) Jumătate dintre magistrații de la Curtea de Apel Târgu Mureș respectiv tribunalele județelor Covasna, Harghita și Mureș și a judecătoriilor Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Târgu Mureș, Sângerorgiu de Pădure trebuie să aparțină comunității românești, iar cealaltă jumătate comunității maghiare.
(2) Cel puțin 20% dintre magistrații judecătoriilor Toplița, Sighișoara, Reghin, Târnăveni, Luduș trebuie să aparțină comunității maghiare.
(3) Procentele prevăzute în alineatele precedente se vor realiza treptat odată cu vacantarea posturilor de magistrați.
(4) Președinția instanțelor este asigurată alternativ pe o perioadă de 2 ani de reprezentanții judecătorilor celor două comunități. Președinții sunt numiți de către președintele țării la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 75
Un judecător ales dintre judecătorii aparținători comunității maghiare din regiunea Ținutul Secuiesc va face parte din Consiliul Superior al Magistraturii și va participa la judecarea tuturor cauzelor care privesc această regiune.
Art. 76
Președintele Ținutului Secuiesc prin delegarea de competență de către președintele țării cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind organizarea judiciară va numi, destitui, revoca mediatorii din regiune.
Art. 77
Actele administrative ale instituțiilor și organelor administrației publice cu sediul în Ținutul Secuiesc care ating principiile de egalitate dintre cetățenii aparținători diferitelor grupuri etnice pot fi contestate în fața secției contenciosului administrativ de pe lângă curtea de apel de către consiliul Ținutului Secuiesc sau cel județean, iar în cazul măsurilor luate de comune în fața tribunalelor județene de către consiliul comunal (consiliul consilierilor comunal din județ) dacă prejudiciul este recunoscut de majoritatea grupului etnic al consiliului care se simte lezat.
Capitolul XIII
Controlul exercitat de Curtea Constituțională
Art. 78
(1) Fără a prejudicia dispozițiile prezentului statut, actele normative de ordin general ale consiliului Ținutului Secuiesc sau ale județelor pot fi contestate în fața Curții Constituționale pentru încălcarea prevederilor Constituției sau a prezentului statut ori a principiului de egalitate între grupurile etnice.
(2) Dreptul de contestare este al Guvernului.
(3) Actul normativ general al Ținutului Secuiesc mai poate fi contestat de către un consiliu județean al regiunii, iar actele normative generale ale județului pot fi contestate de consiliul Ținutului Secuiesc sau de un alt consiliu județean din regiune.
Art. 79
(1) Legile, ordonanțele și ordonanțele de urgență ale Guvernului pot fi contestate de către președintele Ținutului Secuiesc sau președintele consiliului județean după dezbatere în consiliul respectiv pentru încălcarea prevederilor din prezentul statut sau a principiului de protecție al minorităților etnice. Contestația va fi trimisă Avocatului Poporului care este obligat să sesizeze Curtea Constituțională.
(2) Dacă statul împietează printr-unul din actele sale asupra domeniului de competență atribuit prin prezentul statut Ținutului Secuiesc sau județelor acestuia, regiunea sau județul interesat poate solicita Curții Constituționale soluționarea conflictului de competență.
(3) Solicitarea este înaintată de președintele Ținutului Secuiesc sau al consiliului județean.
Capitolul XIV
Folosirea (utilizarea) limbii maghiare
Art. 80
(1) Limba maghiară, alături de limba română este considerată limbă oficială în Ținutul Secuiesc. Redactarea bilingvă este obligatorie pentru toate actele normative cu caracter general precum și în alte cazuri în care prezentul statut prevede redactarea bilingvă.
(2) Toate diplomele, documentele, actele notariale, extrasele de carte funciară, facturile și chitanțele eliberate pe teritoriul Ținutului Secuiesc de către instituțiile de învățământ, de cultură, evidența populației, carte funciară, precum și de către alte autorități ori societăți comerciale care funcționează pe teritoriul Ținutului Secuiesc, vor fi redactate, tipărite și eliberate în limba română și maghiară.
(3) Toate aceste acte redactate, tipărite și eliberate pe teritoriul Ținutului Secuiesc vor fi recunoscute pe teritoriul întregii țări ca acte oficiale.
Art. 81
(1) Cetățenii au dreptul de obțiune lingvistică. În cadrul relațiilor cu instanțele judiciare, instituțiile, organizațiile și administrațiile publice din Ținutul Secuiesc, toate persoanele au dreptul să folosească cele două limbi oficiale după alegerea lor. Acest drept obligă instituțiile, organizațiile și administrațiile publice, precum și în general entitățile private, atunci când exercită funcții publice, să comunice cu cetățenii în limba pe care o aleg aceștia.
(2) Toate persoanele în cadrul relațiilor lor cu administrarea justiției, ministerul public, notariate și registre publice au dreptul să folosească una din cele două limbi oficiale după alegerea lor în toate acțiunile judiciare, notariale sau în legătură cu registrele organizate de stat și de a primi toate documentațiile oficiale editate pe teritoriul Ținutului Secuiesc în limba aleasă de aceștia, fără ca acesta să aibă cheltuieli suplimentare sau întârzieri procedurale din rațiunea limbii utilizate. Nici o traducere nu poate fi solicitată cetățeanului.
(3) Cu excepția cazurilor prevăzută de normele de aplicare privind folosirea celor două limbi în cazul actelor destinate tuturor cetățenilor rezidenți din regiune, în cazul actelor individuale chiar destinate unui public larg sau mai multor servicii, folosirea separată a uneia sau alteia dintre limbi este recunoscută. În cadrul instituțiilor de tip militar, limba română este unica limbă oficială.
(4) Pentru garantarea dreptului la obțiune lingvistică, judecătorii, procurorii, notarii, responsabilii de la registrul comerțului, evidența populației, cartea funciară, personalul din serviciile administrației judiciare pentru a putea obține un serviciu în aceste instituții pe teritoriul Ținutului Secuiesc trebuie să justifice conform prevederilor legale că posed cunoștiințe suficiente ale ambelor limbi care îi fac apți să-și exercite atribuțiile corespunzătoare activității lor.
(5) Pentru a garanta dreptul la obțiune lingvistică, serviciile deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale cu activitate pe teritoriul Ținutului Secuiesc, trebuie să dovedească că personalul angajat posedă cunoștiințe suficiente ale celor două limbi pentru a putea exercita atribuțiile pe care le au în legătură cu activitatea profesională.
(6) Cetățenii rezidenți pe teritoriul Ținutului Secuiesc au dreptul să se adreseze în scris Curții Constituționale și instanțelor judecătorești în limba maghiară. Instanțele sunt obligate să primească aceste înscrisuri și să recunoască întreaga lor eficacitate juridică.
Art. 82
Administrațiile publice din regiune trebuie să folosească în raportul lor cu cetățenii vorbitori de limbă maghiară limba maghiară, precum și toponimele maghiare.
Capitolul XV
Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 83
(1) Prezentul Statut poate fi modificat prin procedura prevăzută legilor constituționale.
(2) Inițiativa de modificare a prezentului Statut poate reveni și consiliului Ținutului Secuiesc la propunerea consiliilor județene din Ținutul Secuiesc.
(3) Proiectele de modificare înaintate de Guvern sau inițiativele legislative depuse de parlamentari sunt transmise consiliului Ținutului Secuiesc și consiliilor județene care trebuie să-și dea avizul în cel mult 2 luni. Avizul consiliului Ținutului Secuiesc este un aviz conform.
(4) Modificările aduse statutului nu sunt supuse în toate cazurile referendumului național.
Art. 84
(1) Populația unității administrativ-teritoriale din județele Ținutului Secuiesc poate decide, într-un interval de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, solicitarea apartenenței la un alt județ limitrof.
(2) Populația unității administrativ-teritoriale din județele limitrofe Ținutului Secuiesc poate decide, într-un interval de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, solicitarea apartenenței la un județ limitrof din Ținutul Secuiesc. Această solicitare va putea fi înaintată Parlamentului numai după consultarea prin referendum a populației județului din Ținutul Secuiesc.
(3) Parlamentul va dezbate în procedură de urgență legea de modificare a limitelor județelor în cauză.
Art. 85
(1) Fără a prejudicia dispozițiile art. 82, dispozițiile din Capitolul X și cele ale art. 11 pot fi modificate printr-o lege ordinară la solicitarea comună a Guvernului și a consiliului Ținutului Secuiesc sau după caz, al consiliului județean competent.
(2) Dispozițiile articolelor 27 și 44 pot fi modificate printr-o lege organică la solicitarea comună a Guvernului și al consiliului Ținutului Secuiesc sau, după caz, al consiliului județului interesat.
Art. 86
Până la intrarea în vigoare a normelor de aplicare a prezentului Statut și a normelor necesare adoptate de consiliul Ținutului Secuiesc respectiv consiliile județene, competențele statului rămân în vigoare.
Art. 87
Normele de aplicare a prezentului Statut vor fi aprobate prin hotărâre de Guvern după consultarea unei comisii compusă de 12 membri din care 6 reprezentanți ai Guvernului și câte 2 reprezentanți ai fiecărui județ.
Art. 88
Normele de aplicare prevăzute în articolul precedent vor fi adoptate în 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului Statut.
Art. 89
(1) Lista bunurilor mobile și imobile care aparțin patrimoniului de interes național excluse din competența decizională a regiunii sau a județului se întocmește de Ministerul Culturii într-un interval de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(2) Normele de aplicare al articolului 17 din prezentul Statut se elaborează de Ministerul Învățământului și se adoptă de Guvern în 9 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(3) Dacă normele prevăzute la alineatul precedent nu au fost adoptate, județele pot adopta hotărâri administrative privind funcționarea instituțiilor prevăzute la art. 17.
Art. 90
Traducerea în limba maghiară a textului Legii Statutului special al Ținutului Secuiesc se publică în Monitorul Oficial al României și în buletinul oficial al Ținutului Secuiesc.
Art. 91
(1) Până la validarea consiliilor județelor Covasna, Harghita și Mureș rezultate din primele alegeri ordinare locale naționale de după intrarea în vigoare a prezentului statut, consiliul regional va fi compus din membrii consiliilor județeni în funcție.
(2) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi vor fi aleși membrii președinției interimare a Ținutului Secuiesc, dintre consilierii județeni în funcție.
(3) Președinția interimară a Ținutului Secuiesc va fi în funcție până la alegerea noului Consiliu, după validarea consiliilor județene rezultate din primele alegeri locale naționale de după intrarea în vigoare a prezentului statut.
Art. 92
Statutul special al județelor Ținutului Secuiesc precum și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară al acestora poate fi desființat numai printr-o lege constituțională și numai în urma unui referendum organizat în Ținutul Secuiesc cu această temă. Decizia referendumului este considerată valabilă numai dacă o majoritate de 50% (2/3) din numărul total a persoanelor înscrise pe listele electorale votează pentru desfințarea statutului special.