Inspecția Judiciară: Declarațiile premierului despre condamnarea lui Năstase afectează independența justiției

Declarațiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase și celeritatea soluționării unor sesizări penale afectează independența justiției și induc un sentiment de neîncredere, potrivit concluziilor din raportul Inspecției Judiciare, care va fi prezentat joi, în Plenul CSM, informează Mediafax.

Raportul a fost transmis joi dimineață și urmează să fie prezentat în ședința Consiliului Superior al Magistraturii, iar membrii Plenului vor decide dacă și-l vor însuși, a precizat Tamara Manea, purtător de cuvânt al Inspecției Judiciare.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, în 8 ianuarie, Inspecția Judiciară în cazul declarațiilor făcute de premierul Victor Ponta atât despre condamnarea lui Adrian Năstase, cât și despre celeritatea soluționării unor sesizări penale.

Instanța supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare și pe soția acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare. Adrian Năstase a fost încarcerat, luni seară, la Penitenciarul Rahova.

Premierul Victor Ponta a afirmat că Adrian Năstase este un condamnat politic și o victimă a regimului Băsescu, în condițiile în care președintele Traian Băsescu a instituit din 2005 prin Monica Macovei și Daniel Morar, principalii săi colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, împotriva adversarilor politici.

El a arătat, la România TV, că sentința dispusă împotriva lui Năstase, care a fost principala țintă a lui Băsescu începând din 2005, reprezintă o nedreptate și a amintit că pentru sesizările de ilegalități transmise de Guvern pentru acțiuni ale foștilor guvernanți nu există niciun răspuns din partea Parchetului.

Loading

Comments

comments