O companie americană a descoperit antidotul pentru Ebola!
Cei doi voluntari americani care au contactat Ebola în Liberia au fost salvați cu ajutorul unui antidot numit ZMapp, produs de compania Mapp Biopharmaceutical Inc., informează CNN.
Antidotul este încă în faza experimentală, dar, având în vedere situația dramatică, autoritățile (Food and Drug Administration) au permis, în regim de urgență, utilizarea acestuia asupra celor doi, cu consimțământul prealabil al acestora.
ZMapp a fost obținut prin injectarea unor fragmente virale la șoareci. Șoarecii au produs anticorpi (diferiți anticorpi pentru diferite fragmente virale), iar anticorpii au fost, ulterior, combinați. Produsul a fost testat cu succes la maimuțe. Toate cele patru mai muțe infectate cu Ebola au supraviețuit, după ce li s-a administrat antidotul în primele 24 de ore de la infectare. Alte două maimuțe din patru au supraviețuit după ce antidotul le-a fost administrat în 48 de ore de la infectare.
În cazul celor doi americani, antidotul a putut fi administrat abia la șapte, respectiv nouă zile de la declanșarea simptomelor (pot trece trei săptămâni de la momentul infectării și până la primele simptome). Unul dintre pacienți, un bărbat mai tânăr (dr. Kent Brantly, 33 de ani), a primit prima doză de antidot, după ce aceasta s-a dezghețat (procesul de dezgheț trebuind să fie unul natural, neforțat). La momentul respectiv, situația lui Brantly (care a prezentat primul simptomele bolii) se deteriorase abrupt, acesta fiind aproape să se sufoce. După administrarea intravenoasă a antidotului, pacientul și-a revenit miraculos, a doua zi acesta având capacitatea de a se toaleta singur. În cazul colegei sale mai vârstnice, Nancy Writebol, au fost necesare două doze de antidot, pentru a se constata o ameliorare la fel de spectaculoasă a stării generale. Brantly este, deja, în Statele Unite, în carantină, iar Writebol este, probabil, la ora scrierii acestor rânduri, în avionul care o aduce acasă.