Aviara și porcina, combătute guvernamental. Institutul Cantacuzino primește 10 milioane de lei pentru vaccinuri

vaccin aviaraGuvernul a aprobat prin hotărâre Planul național de combatere a epidemiilor și pandemiilor, încredințând pentru zece ani, cu posibilitatea de prelungire, atât sarcina de prevenție, cât și pe cea de intervenție rapidă Institutului Cantacuzino, căruia i s-a alocat în acest scop, pentru anul în curs, 10 milioane de lei din Fondul de Rezervă bugetară.

Pe lângă activitatea tipică de cercetare științifică și de producere a vaccinurilor profilactice, Institutul Cantacuzino a fost însărcinat cu „operaționalizarea Unității de intervenție rapidă în urgențe microbiologice și bioterorism”.

Planul de combatere a epidemiilor și pandemiilor începe cu un fel de „notă de fundamentare” botezată „Argument”, în care se spune că „Situația epidemiologică mondială, precum și avertismentele Organizației Mondiale a Sănătății (…) și ale Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (…) privind probabilitatea apariției unei pandemii de gripă, necesită revizuirea continuă a planurilor naționale de intervenție și a celor pentru prevenirea epidemiilor și pandemiilor”.

Loading

Comments

comments