Lista lui Putin
După ce Statele Unite au anunțat lista oficialităților ruse și ucrainene sancționate cu înghețarea conturilor, blocarea proprietăților și interzicerea accesului pe teritoriul american, vicepremierul Rusiei, Dimitri Rogozin, a izbucnit în râs. Cel mai înalt demnitar al administrației de la Moscova care, în viziunea Washingtonului, este pedepsit pentru rolul jucat în invadarea și anexarea Crimeii, a dat fuga pe Twitter, unde l-a întrebat direct pe “tovarășul Barack Obama” dacă nu cumva lista întocmită de americani este opera vreunui “glumeț”. Prieten bun cu actorul Steven Seagal, Rogozin l-a abordat apoi frontal pe liderul de la Casa Albă cu alte două întrebări fulgerătoare: “Cum ar putea fi afectați cei care nu au nici conturi, nici proprietăți în străinătate? V-ați gândit măcar la asta?” Vicepremierul rus a fost completat câteva minute mai târziu, tot în prime time, de Vladislav Surkov, unul dintre principalii ideologi ai președintelui Putin, care s-a declarat extrem de onorat de includerea sa pe lista persoanelor sancționate de americani. “Nu am conturi în străinătate, iar singurele lucruri care mă interesează din Statele Unite sunt Tupak Shakur (rapper american – n.n.), Allen Ginsberg (poet american – n.n.) și Jackson Pollock (pictor american – n.n.) Și, nu am nevoie de viză pentru a accesa opera lor. N-am nimic de pierdut”, a spus cel cunoscut în toată Rusia drept “cardinalul gri de la Kremlin”.
Fronda, ironia și indiferența față de sancțiunile americane au fost exprimate apoi explicit, sub diferite forme, de majoritatea celor 11 persoane trecute de Casa Albă pe lista neagră. Cei mai mulți dintre proscriși au declarat că nu dispun de conturi, proprietăți sau afaceri în Statele Unite sau în străinătate și, din această perspectivă, pedepsele primite sunt nu doar nemeritate, ci de-a dreptul stupide. Între timp, la Kremlin, sfidarea inițială față de măsurile anunțate de americani se transforma rapid într-o contraofensivă prezidențială tăioasă. Ca răspuns la sancțiunile de peste ocean, Vladimir Putin întocmea, la rândul său, o listă cu oficialități americane care nu mai au voie pe teritoriul Rusiei. Lista, susține presa americană, a fost realizată în oglindă și conține numele unor oficialități și senatori din SUA de rang egal cu al celor 11 oamenilor politici ruși și ucraineni înfierați de administrația Obama drept arhitecți și ideologi-cheie ai intervenției militare ruse în Ucraina. Potrivit siteului american de știri „The Daily Beast”, documentul cuprinde nume sonore, precum senatorul John McCain – care s-a întâlnit săptămâna trecută cu noile oficialități de la Kiev – și Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat al SUA pentru Europa, implicată direct în acțiuni comune cu forțele ucrainene de opoziție care au înlăturat regimul condus de Viktor Ianukovici.
Reacția americanilor de pe lista lui Putin seamănă izbitor de mult cu atitudinea bășcălioasă a rușilor pedepsiți de Statele Unite. “Este o onoare să te afli pe o asemenea listă. Cred că a sosit momentul să încerc să-mi retrag banii din contul secret pe care îl am în Sankt Petersburg”, a declarat, râzând, senatorul McCain, care a adăugat că, în ceea ce-l privește, sancțiunile rușilor la adresa lui au efectul frecției la un picior de lemn. Involuntar, McCain a demonstrat întregii lumi ceea ce Kremlinul nu spera să audă chiar din gura celor care au inițiat măsurile punitive: sancțiunile de acest fel sunt, cel mult, o glumă neizbutită. Lista lui Putin a bagatelizat astfel, încă din start, încercarea Washingtonului de a da o replică articulată la alipirea în forță a Crimeii de către Rusia.
Lista lui Putin constituie un avertisment și pentru oficialii Uniunii Europene, care, după zile întregi de parlamentări și discuții aprinse, au reușit să producă, la rândul lor, o listă cu numele a 21 de oficiali ruși și ucraineni de rang inferior, cărora le-au fost înghețate conturile și s-au ales cu interdicția de a pătrunde în spațiul UE. Inițial, lista UE cuprindea 120 de nume de oficiali și oameni de afaceri ruși, însă a fost scurtată spectaculos, la presiunea insistentă a unor state europene care depind de gazul provenit din Rusia. Dependența energetică a Europei față de Rusia și reacția anemică și divizată a europenilor față de sancționarea Moscovei sugerează că nici măcar nu mai e cazul ca Putin să se obosească să dicteze o listă specială de sancțiuni pentru UE. Europenii au înțeles deja, la scurt timp după intervenția militară rusă din Georgia, că sancțiunile economice adoptate împotriva Rusiei se transformă rapid în autosancțiuni.
După ce a parcurs listele conținând numele unor demnitari de care abia auzise înaintea izbucnirii crizei din Crimeea și a aflat care sunt “sancțiunile” pentru anexarea teritoriului altui stat, liderul de la Kremlin s-a simțit, probabil, și mai puternic. El a răspuns listei euroatlantice printr-o altă listă, amenințând că orice tip de sancțiune împotriva țării sale va genera o ripostă în oglindă din partea Rusiei. Și, nimeni nu pare să se mai îndoiască de vorbele lui Putin, după ce acesta a folosit fără să clipească precedentul Kosovo pentru a pune mâna pe Crimeea. Încurajat de lipsa de reacție a Vestului, dar și de creșterea spectaculoasă a popularității sale interne, Putin a trecut din nou la atac. Și, după toate aparențele, va profita de oportunitatea oferită de criza ucraineană și de bâlbâielile euroatlantice pentru a consolida prezența militară a Rusiei în regiune și pentru a pregăti o nouă fază a megaproiectului de constituire a unei uniuni economice și militare formată din teritorii aparținând fostului spațiu sovietic. În mod ironic, Putin a primit undă verde pentru planurile sale de anexare a enclavelor proruse aflate la periferia fostului imperiu controlat de Moscova tocmai de unde se aștepta mai puțin: din partea Occidentului.