Timișorenii i-au pus cruce primarului Robu
Un număr de 27 de cruci de lemn pe care erau bătute în cuie coli cu fotografia primarului Timișoarei Nicole Robu au fost împrăștiate, miercuri, în Piața Unirii, care urmează să fie redeschisă traficului rutier după aproape 50 de ani, Poliția Locală neavând informații despre inițiatorii protestului.
Crucile din lemn, cu o înălțime de aproximativ 50 de centimetri, erau împrăștiate pe pavaj, miercuri dimineață, în fața Palatului Baroc care găzduiește Muzeul de Artă, iar pe cruci erau bătute cuie în care erau prinse coli format A 4 cu fotografia primarului Nicolae Robu.
Crucile au fost adunate în jurul orei 10.00 de către polițiștii locali.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat, marți, că traficul rutier în Piața Unirii va fi redeschis temporar, după aproape jumătate de secol, urmând să fie amenajate 150 de locuri de parcare care vor funcționa pe durata lucrărilor de reabilitare a centrului istoric, programate să se încheie în iulie 2015.
Istoricul timișorean Ioan Hațegan a declarat corespondentului MEDIAFAX că Piața Unirii din Timișoara a devenit pietonală la mijlocul secolului ai XX-lea și că redeschiderea traficului în această zonă ar putea afecta clădirile istorice.
Redeschiderea traficului ar putea afecta clădirile istorice de aici, dar și obiectele din Palatul Baroc, care găzduiește Muzeul de Artă. Acest muzeu așa a fost gândit, pentru o zonă pietonală. În plus, ar putea fi un haos în Piața Unirii, cei care vor vrea sa iasă la promenadă sau să meargă la Muzeul de Artă vor fi nevoiți să facă slalom printre mașini”, a declarat Ioan Hațegan.
Reabilitarea centrului istoric din Timișoara a început la sfârșitul lunii octombrie și este realizată de firma Romprest, care va executa lucrări de arhitectură, rutiere, de alimentare cu apă și canalizare, rețele de alimentare cu energie electrică, instalații electrice pentru iluminatul public și telecomunicații.
La finalul lucrărilor, zece străzi vor deveni pietonale. În plus, vor fi reamenajate aproape în întregime Piețele Sfântul Gheorghe, Libertății și Țarcului, excepție făcând Piața Unirii, unde se vor face doar lucrări pentru înlocuirea rețelelor subterane și a pavajului.
Totodată, proiectul prevede și schimbarea mobilierului urban din zonă, iar subsolurile clădirilor istorice ar urma să fie transformate în spații comerciale.
Durata de execuție a lucrărilor este de 21 de luni, iar valoarea totală a proiectului este de peste 67,5 milioane lei, cea mai mare sumă provenind din fonduri europene (80,35%).