Premierul Ucrainei sugerează că UE orchestrează o lovitură de stat

Mikola Azarov, prim ministru al Ucrainei

Mikola Azarov, prim ministru al Ucrainei
foto: siol.net

UPDATE. Nouă manifestanți au fost arestați, protestele continuă și marți

Poliția din Kiev a arestat nouă suspecți și a deschis 11 anchete penale pentru tentativă de luare cu asalt a administrației președintelui ucrainean, în cursul nopții de duminică, a anunțat marți Ministerul ucrainean de Interne.

Peste 1.000 de persoane au petrecut noaptea de luni spre marți în Piața Independenței, reclamând o apropiere de UE și plecare celor de la putere.

Marți dimineața numărul protestatarilor s-a îngroșat. Aceștia s-au regrupat în jurul sediului Parlamentului, unde se aflau sute de reprezentanți ai forțelor de ordine.

Alți protestatari se îndreptau către sediul Guvernului, cu scopul de a bloca accesul, așa cum au procedat luni.

Numeroși manifestanți purtau veste de culoarea roșie cu însemne ale partidului de opoziție Udar al fostului campion mondial la box Vitali Kliciko.

Președintele Parlamentului Volodimir Rîbak, un apropiat al președintelui Viktor Ianukovici, a anunțat că va introduce pe ordinea de zi de marți problema unui vot de încredere în Guvern, așa cum solicită opoziția (Mediafax)

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, susține că manifestațiile din Ucraina sunt orechestrate din exterior, fără să indice de unde.

 

Zeci de mii de manifestanți sunt în Piața Independenței din Kiev, unde au fost instalate aproximativ 50 de corturi militare. Protestatarii asediază mai multe clădiri guvernamentale, iar autoritățile dau semne că se pregătesc să folosească arme de foc împotriva acestora.

Premierul ucrainian Mikola Azarov, a declarat, după o întrevedere cu ambasadorii Uniunii Europene, că manifestații au caracterul unei lovituri de stat, sugerând chiar că UE s-ar afla în spatele acesteia și anunțând că faptul nu va fi tolerat:

„Este ceva foarte grav. Noi avem răbdare, dar nu vrem ca partenerii noștri să creadă că totul le este permis. Manifestațiile au devenit necontrolabile pentru că instigatorii folosesc metode ilegale. Politicienii care s-au raliat acestor acțiuni au radicalizat situația”, a spus Azarov.

După protestele de duminică, la care au participat circa 100.000 de persoane, mii de protestatari ai au refuzat să plece de la sediul Guvernului de la Kiev, cerând demisia Administrației Viktor Ianukovici. Inna Bohoslovskaia, un fost membru al Partidului Regiunilor, aflat la guvernare în Ucraina, a declarat că președintele Ianukovici ar putea să aibă aceeași soartă ca dictatorul român Nicolae Ceaușescu.

Pe parcursul zilei, numărul protestatarilor a crescut. Proteste masive, cu peste 10.000 de participanți, au avut loc și la Liov, un oraș din Vestul Ucrainei.

Protestele au avut, pentru Ucraina, un efect devastator pe piețele de capital. Obligațiunile Ucrainei s-au prăbușit, randamentul acestora a atins un nivel record, iar riscul de creditare a devenit cel mai ridicat din Europa.

Loading

Comments

comments