Engleză 
Română 
90 de ani de la întemeierea Oastei Domnului
Medalia Oastei Domnului
Foto: Wikipedia
Sâmbăta, 2 noiembrie, a avut loc la cantina Liceului „Radu Negru” din Galați o manifestare cu caracter jubiliar al mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la înființare. Această manifestare a avut ca temă Iisus Hristos – Izvorul Harului. Au participat la această manifestare preoți și mireni veniți din județele Galați, Arad, Cluj, Bacău, ș. a., inclusiv din raionul Cahul, Republica Moldova. În următoarele rânduri voi prezenta pe scurt istoria mișcării de renaștere spirituale Oastea Domnului.
Mișcarea de renaștere spirituală Oastea Domnului a apărut în contextul crizei morale a societății românești ca urmare a Primului Război Mondial. Înființarea acestei mișcări are o conotație mistică deoarece pe 1 ianuarie 1923, fondatorul acesteia, preotul Iosif Trifa s-a rugat pentru soluția renașteii spirituale a poporului român, văzând decăderea conaționalolor săi în timpul bilanțului său de unsprezece ani de preoție și un an redactor la ziarul religios ”Lumina Satelor” la trecerea dintre ani. Ca urmare a acestui lucru, preotul Trifa a scris articolul-program intitulat „Să facem o intrare creștinească în anul cel nou” publicat pe prima pagină a ziarului ”Lumina Satelor” numărul 1 din 14 ianuarie 1923.
Scopul acestei mișcări este revigorarea sentimentului religios în rândul poporului român prin promovarea nașterii din nou în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Specificul mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului se evidențiază în cadrul structurilor ecelziastice prin două aspecte esențiale: voluntariatul duhovnicesc și apostolatul laic. Deviza acestei mișcări este: „Aflarea și vestirea lui Iisus cel Răstignit”. Salutul membrilor acestei mișcări este: „Slăvit să fie Domnul” urmat de „În veci. Amin”.
În perioada anilor 1923-1935, această mișcare cuprindea români din cea mai mare parte a țării și chiar români din SUA și din America Latină. Totuși, la începutul anului 1935 a izbucnit un conflict între mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan și întemeietorul acestei mișcări, având drept miză tipografia Oastei Domnului achiziționată de către preotul Trifa în anul 1929, impunerea statutelor oficiale ale acestei mișcări cu care întemeietorul acesteia nu a fost de acord, inclusiv implicarea acestei mișcări în susținerea Mișcării Legionare. În cadrul acestui conflict, sub pretextul abaterii dogmatice, preotul Iosif Trifa a fost caterisit pe 9 mai 1935. În anii 1935-1937 preotul Trifa a trimis memorii către mitropolit și către Sfântul Sinod în apărarea sa, fără succes însă. Cu toate acestea, preotul Trifa a încercat o ultimă aplanare a conflictului cu ierarhul său prin convocarea liderilor ostașilor din țară pe 12 septembrie 1937. Rezultatul acestei convocări a fost elaborarea Moțiunii care trebuia trimisă mitropolitului Nicolae Bălan pentru stingerea conflictului, fără succes însă. Preotul Iosif Trifa a murit pe 12 februarie 1938, conducerea acesteia revenind celor mai apropiați colaboratori ai acestuia: învățatorul Ioan Marini (n. 1 martie 1908 – m. 31 ianuarie 1947) și tânărul poet creștin Traian Dorz (n. 25 decembrie 1914 – m. 20 iunie 1989).
În perioada anilor 1938-1947 situația acestei mișcări se complică din ce în ce mai mult datorită fricțiunilor dintre grupul condus de către mitropolitul Nicolae Bălan și cel condus de către învățătorul Ioan Marini și Traian Dorz. Cu toate acestea, facțiunea condusă de urmașii spirituali ai preotului Iosif Trifa cunoaște un puternic avânt atât datorită contextului internațional incert din preajma celui de-al Doilea Război Mondial cât și intrării României în Al Doilea Război Mondial cu scopul recuperării pierderilor teritoriale suferite în vara anului 1940, inclusiv al contextului internațional de după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
După moartea învățătorului Ioan Marini din 31 ianuarie 1947, Traian Dorz devine conducătorul Oastei Domnului. În urma preluării puterii de către comuniști din 30 decembrie 1947, situația Oastei Domnului se schimbă radical prin arestarea lui Dorz din 31 decembrie 1947, începând din acest moment pentru liderul mișcării lungul drum al detenției sale timp de 17 ani.
Cu acest prilej, Oastea Domnului va intra în ilegalitate datorită promovării creștinismului militant și practicant considerat de către comuniști extrem de periculos în condițiile în care se dorea impunerea ateismului științific drept religie oficială a regimului. Activitatea clandestină a Oastei Domnului va dura până la Revoluția din decembrie 1989 când Nicolae Ceaușescu a fost înlăturat de la putere, iar democrația a revenit în România.
Imediat după Revoluție, Oastea Domnului a fost recunoscută oficial de către stat și de către Sfântul Sinod al BOR pe 26 martie 1990. Pe 28 septembrie 1990 Sfântul Sinod al BOR a ridicat caterisirea preotului Iosif Trifa.
Sediul Oastei Domnului se află la Sibiu, iar publicațiile sale oficiale sunt „Iisus Biruitorul”, revista „Timotheos”.
Autor: George SPIRIDON
