5 milioane de euro costă restaurarea cetății dacice de la Căpâlna

1024px-Dacian_Fortress_of_Capalna_062Monumentul UNESCO de la Căpâlna, de pe Valea Sebeșului, este singura cetate dacică pentru care autoritățile au realizat o documentație tehnico-economică privind restaurarea și punerea în valoare.

Cetatea dacica de la Căpâlna va fi restaurată printr-un proiect finanțat de la bugetul statului în valoare de peste 5 milioane de euro). Documentația a fost finanțată de Consiliul Județean Alba cu 130.000 de lei, iar de la Ministerul Culturii au fost solicitată suma totală necesară finanțării lucrărilor de restaurare.

Pe lângă restaurarea cetății se are în vedere și amenajarea unui centru de informare și reabilitarea căii de acces spre situl UNESCO, care parcurge un traseu lung de aproape doi kilometri de la șoseaua națională, de pe DN 67C, prin pădure.
1024px-Dacian_Fortress_of_Capalna_052
Ridicată cel mai probabil la mijlocul secolului I î.Hr. de regele Burebista, fortificația fiind unul dintre punctele esențiale în lanțul de apărare a principalelor treceri peste munți spre Sarmizegetusa, din cetatea de la Căpâlna se mai pot vedea în prezent doar o parte din zidurile de piatră și trei șanțuri de apărare. Perimetrul cetății avea aproape 300 de metri, cu un zid exterior, dar și cu unul interior în care se afla turnul-locuință.

Cetatea a fost ocupată de romani în timpul primului război daco-roman (101-102 d.Hr.). În timpul celui de-al doilea război cu romanii, în anul 106, fortificația a fost mistuită de un incendiu.

Loading

Comments

comments