Engleză 
Română 
John Kerry joacă în Mission Impossible, la Beijing
După ce a declarat răspicat că Statele Unite sunt gata să intre în război alături de Japonia, în eventualitatea declanșării unui conflict militar cu China, secretarul de Stat american, John Kerry, se pregătește să meargă într-o vizită oficială la Beijing. Deși ambalată în cel mai diplomatic mod cu putință, printr-un anunț plin de optimism oferit recent de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, misiunea lui Kerry miroase a praf de pușcă. Avioanele de recunoaștere și bombardierele B-52 trimise ostentativ de SUA în “zona de identificare aeriană” impusă de Beijing în Marea Chinei de Est, dar și poziția categorică exprimată până acum de șeful diplomației americane împotriva acțiunilor militare de intimidare desfășurate de Armata Populară de Eliberare lângă insulele aflate sub controlul Japoniei sunt, fără îndoială, greu de digerat pentru liderii chinezi. Pe de altă parte, deși a afirmat că SUA sunt pregătite să apere Japonia și nu recunosc zona de identificare trasată de China, John Kerry știe că nu se poate duce la Beijing să bată cu pumnul în masă. El trebuie să-și aleagă cu grijă cuvintele, pentru că un ton imperativ și o atitudine de susținere necondiționată a aliaților japonezi ar fi fatale pentru succesul misiunii sale.
Momentul ales pentru demersul diplomatic american coincide cu o deteriorare spectaculoasă a relațiilor chino-japoneze, care a aruncat cele două super-puteri asiatice în pragul unei confruntări militare. Anul trecut, la sfârșitul lunii noiembrie, Beijingul a anunțat crearea unei “zone de identificare aeriană” care include arhipelagul Senkaku, format din insule nelocuite aflate sub controlul Japoniei, dar revendicate de Beijing sub numele Diaoyu. Diferendul teritorial se acutizase însă cu un an înainte, după naționalizarea de către Japonia, în septembrie 2012, a trei dintre insulele care formează arhipelagul.
Zona impusă în mod unilateral de chinezi încalcă apele teritoriale nipone și, din această perspectivă, reprezintă un gest de provocare care testează reacția actualei administrații de la Tokio, dar și a altor țări asiatice care își dispută cu China controlul asupra unor insule din regiune. Imediat după decretarea zonei de identificare, forțele de securitate ale celor două tabere s-au angajat într-un joc periculos de-a șoarecele și pisica, evitând însă o confruntare militară directă. Navele Pazei de Coastă chineze patrulează frecvent în apele teritoriale ale insulelor Senkaku, în timp ce avioanele japoneze, alături de bombardiere americane, survolează ostentativ zona de securitate aeriană, sfidând astfel Beijingul. Toată această desfășurare de forțe poate degenera oricând într-un conflict de amploare, orice incident izolat, chiar și unul minor sau neintenționat, având un potențial exploziv pentru întreaga regiune.
În același timp, statele din regiune se tem că autoritățile de la Beijing se pregătesc să declare o zonă de identificare aeriană similară în Marea Chinei de Sud, peste o suprafață de insule și ape teritoriale revendicate de către China, Taiwan, Malaezia, Brunei, Filipine și Vietnam. SUA au avertizat deja oficial Beijingul în privința consecințelor dezastruoase ale instaurării unei noi “zone de identificare aeriană” asupra unor insule disputate de Vietnam. Alături de Japonia și Coreea de Sud, Filipine și Vietnam sunt, la rândul lor, aliați apropiați ai Washingtonului.
Perspectiva unei expansiuni “în forță” a Chinei în viitorul apropiat este mediatizată intens de către autoritățile de la Tokyo. Credibilitatea acestora este pusă însă sub semnul întrebării, după ce premierul japonez, Shinzo Abe, și-a făcut cunoscută intenția de a naționaliza alte 280 de insule din regiune. De altfel, după vizita făcută în urmă cu două luni la sactuarul șintoist Yasukuni – unde este onorată memoria a 2,5 milioane de soldați niponi căzuți în luptă, între care și criminali de război – politica de escaladare a tensiunilor în regiune promovată de premierul naționalist japonez a fost criticată vehement nu doar de China, ci și de SUA și, mai ales, de Coreea de Sud, al doilea aliat important al americanilor în Asia. Mai mult, aflat într-o cruciadă personală pentru modificare actualei Constituții, care interzice Japoniei utilizarea forței pentru soluționarea conflictelor externe, șeful executivului de la Tokyo a fost acuzat de o serie de lideri asiatici că promovează o politică de expansionism militar în regiune. De altfel, guvernul condus de Abe a anunțat creșterea cu 5 la sută a cheltuielilor militare în următorii cinci ani, într-un buget total de 175 de miliarde de dolari, cu scopul declarat de a achiziționa echipamente pentru apărarea teritoriilor aflate în dispută cu China. În momentul de față, Japonia ocupă locul cinci în topul cheltuielilor de apărare pentru 2014, cu un buget de aproximativ 40 de miliarde de euro. În același top, în care prima poziție este ocupată de SUA cu 424 de miliarde de euro, China se află pe locul secund, cu un buget de apărare de aproximativ 109 miliarde de euro pe anul în curs. Față de 2013, China a cheltuit cu 6,3 la sută mai mult.
Arhipelagul Senkaku provoacă dureri de cap nu numai în rândul țărilor din regiune. În ultimele luni, perspectiva ca SUA să fie atrase într-un conflict armat deschis cu China a adăugat un coșmar neașteptat pe lista roșie a diplomației americane, alături de războiul civil din Siria, extinderea Al-Qaeda, dosarul nuclear iranian, negocierile israeliano-palestiniene și politica imprevizibilă a regimului de la Phenian. Pe lângă obligația de a apăra Japonia în eventualitatea unor raiduri militare lansate de China, stipulată prin Tratatul de Cooperare Mutuală și Securitate americano-japonez din 1960, SUA mai dispun și de numeroase baze militare pe teritoriul nipon, precum și în întreaga zonă pacifică, pe care doresc să le extindă într-o rețeaua ce va înconjura China. Versiunea “made in America” a “Marelui zid chinezesc” ar urma să combine sisteme navale și aeriene capabile să neutralizeze rapid orice atac cu rachete de pe teritoriul chinez sau din Iran. În cazul unui conflict major declanșat de disputa asupra arhipelagului Senkaku, planurile de dezvoltare militară ale SUA în regiune ar fi date însă peste cap de o nouă realitate strategică. Nu în ultimul rând, un conflict cu un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU ar duce , de asemenea, la blocarea automată a inițiativelor diplomatice majore pe care SUA le au în derulare pe plan internațional.
În timp ce SUA au adoptat o poziție tranșantă față de disputele maritime din Asia de Est, autoritățile de la Beijing sugerează că ar fi mult mai productiv ca americanii să nu se mai amestece în chestiuni care țin de securitatea națională a Chinei. Liderii chinezi au acuzat administrația de la Washington că prin acutizarea declarațiilor formulate în ultimele săptămâni nu fac altceva decât să tensioneze situația din regiune. În aceste condiții, misiunea diplomatică a lui Kerry la Beijing se anunță extrem de dificilă, dacă nu imposibilă.
