EBU

O întrebare ratată de intervievatorii Elenei Udrea este dacă s-ar căsători cu Traian Băsescu, în situația în care acesta ar divorța și i-ar cere mâna. Cert este că nu ar fi răspuns „Nu”. Iar orice alt răspuns ar fi fost interesant.

Chiar dacă relația celor doi nu va fi vreodată oficializată, puțini sunt cei care se îndoiesc că între ei a existat mult mai mult de o „cooperare instituțională”. De fapt, majoritatea admiratorilor fostului președinte înclină să-i pună erorile pe seama „influenței nefaste a blondei de la Cotroceni”, așa cum admiratorii lui Ceaușescu susțin că Elena sa l-a subminat.

De dragul acestei asocieri atât de strânse,  consider că Elena Udrea ar trebui să primească și numele Băsescu – măcar ca un titlu onorific, care să sublinieze… să zicem admirația reciprocă (ce părea, până de curând, necondiționată). În felul acesta, acronimul numelui său ar deveni EBU. Ce drăguț: Băse, EBU și EBa!

Ce-i drept, pe EBU o cam așteaptă REBU, adică reciclarea. Este destul de transparent faptul că a fost lăsată în libertate doar ca să „ciripească” – delațiunile sale, chiar dacă vin dintr-o sursă atât de compromisă, fiind prizate de marele public, iar DNA a dovedit că își dorește să producă nu doar dosare penale ci și Divertisment Nebun cu Antren.

Declarațiile de azi ale Elenei Udrea pot fi și sunt analizate cu seriozitate. Eu țin să remarc un singur aspect: după audierea sa la DNA în cursul zilei de joi, Elena Udrea s-a apărat de acuzații, susținând că nu știa că ex-ul Dorin Cocoș a adus bani în casă din trafic de influență. În schimb, azi declară că același Dorin Cocoș i s-a confesat în privința altei infracțiuni, anume cea de mită, mărturisindu-i că, la solicitarea actualului director interimar al SRI, Florin Coldea, i-a dat actualului deputat PSD Sebastian Ghiță suma de 500.000 de euro, prin intermediul fiului său, Alin Cocoș.

Conform informațiilor din presă, procurorii DNA au dovezi scrise (contracte și chitanțe) care dovedesc că Elena Udrea știa că folosește bani murdari, fiind urmărită sub control judiciar pentru spălare de bani și fals în declarații. Poate că unele dintre aceste dovezi se vor „rătăci”, undeva, pe drumul spre instanță, iar împotriva Elenei Udrea va rămâne ca probă doar declarația de avere, ceea ce înseamnă că va scăpa de condamnare. Însă, pentru mine cel puțin, văzând cele două declarații care se bat cap în cap, nu există umbră de îndoială că este vinovată.

Traian Băsescu a promis, cu câteva zile înainte de încetarea mandatului de președinte, că se va înscrie de urgență în PMP, se va bate pentru succesul acestei formațiuni, la fel cum se va bate pentru a proba nevinovăția fratelui său, Mircea Băsescu. Ce s-a întâmplat, în realitate? Băsescu a dispărut, efectiv, din spațiul public. Nu s-a înscris în PMP și nu a dat nicio declarație politică sau de susținere a fratelui său. Singurele știri despre fostul președinte sunt legate de viitoarea sa reședință – Băsescu amenințând guvernul cu un proces pentru refuzul de repartizare a unei locuințe adecvate.

Care să fie explicația acestei retrageri din scenă? Dacă ne uităm la tribulațiile judiciare ale Elenei Udrea – EBU, este destul de limpede de ce Băsescu a amânat (?) înscrierea în PMP, formațiune condusă, până joi, de… favorita sa. În ce-l privește pe fratele său, probabil i se pare suficient faptul că Justiția a decis să îl judece în stare de semi-libertate (arest la domiciliu, dar cu învoire zilnică pentru gospodărirea firmei sale).

Dacă acesta e actul final al relației BăsEBU, voi rămâne cu regretul că Traian nu i-a întors onorul Elenei (mă refer la lălăiala din Berăria H), cu o cântare cel puțin la fel de elegiacă, la Cireșica. „Da, da, tu, tu, mi-ai înșelat simțămintele! / Da, da, tu, tu, ai dosar la DNA-A-A!…”.

446,609 total views, 1 views today

Comments

comments