Două milioane de parole de Facebook, Gmail, Yahoo, Twitter și Linkedln, furate de o grupare de hackeri

1000x8202
Două milioane de parole pentru conturi de social media și email au fost făcute publice online de către hackeri, au declarat experți în securitate IT, citați de site-ul britanic Metro. După toate probabilitățile, parolele pentru conturile compromise au fost colectate de pe computere trecute sub controlul hackerilor, care au utilizat un software infectat pentru a urmări de la distanță ce anume tastează victimele lor. Mii de conturi Facebook, Google, Yahoo, Twitter și Linkedln au fost “sparte”, iar detaliile acestora au fost publicate online de o grupare formată, se pare, din “infractori ai spațiului virtual”, scrie Metro. Între parolele dezvăluite se numără 318.000 de la conturi Facebook, 70.000 de la Google (incluzând Gmail, Google+ și YouTube) și 60.000 de la conturi Yahoo.

“Știm că 30-40 la sută dintre oameni folosesc aceleași parole pe website-uri diferite. Cu siguranță, utilizatorii nu ar trebui să facă acest lucru”, susține un expert în IT, care a văzut baza de date ce conține parolele sustrase de hackeri. El a constatat că, din păcate, cele mai multe dintre acestea sunt extrem de ușor de anticipat. “123456 era cea mai răspândită dintre parole, în timp ce 123 și 111111 figurau, de asemenea, în topul celor mai utilizate dintre acestea”, a adăugat expertul.

Informațiile astfel obținute pot fi folosite direct de hackeri sau vândute, în special în condițiile în care unul dintre site-urile “sparte”, adp.com, este alocat statelor de plată, ocupându-se cu salariile a mii de oameni din întreaga lume. Între timp, ADP, Twitter, Facebook și Linkedln susțin că și-au notificat utilizatorii afectați, resetându-le acestora parolele.

Loading

Comments

comments