Haos în vămi după ce ANAF a decis minimizarea micului trafic de frontieră cu vecinele non-UE

UPDATE Haos în vama Albița

Peste 200 de mașini așteaptă la rând de mai multe ore, vineri seară, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, pe sensul de intrare în țară, după ce Autoritatea Națională Vamală a introdus reguli noi pentru cei care intră în România dinspre Republica Moldova, coada întinzându-se pe sute de metri, scrie Mediafax.

Doar doi vameși sunt responsabili cu introducerea datelor din formular în calculatoarele conectate la baza națională a Autorității Naționale Vamale.

“Este o bătaie de joc cum nu vă puteți imagina. Am înaintat cinci metri în trei ore, în condițiile în care sunt câte trei mașini pe rând, iar coada a ajuns până pe podul de peste Prut. Trebuie să trecem în acel formular dacă avem un buchet de flori, un pliculeț de cinci grame de zahăr, un kilogram de fasole și așa mai departe. Cred că, în sfârșit, s-a terminat cu evaziunea fiscală din România. În ritmul în care se merge, pot să spun că aș fi norocos dacă trec granița mâine dimineață”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX Cătălin Popa, oficial al echipei de fotbal FC Vaslui.

Reprezentanții Direcției Regionale Vamale Iași nu au putut preciza când se va sfârși aglomerația din Vama Albița, susținând că lucrurile vor merge mai greu în această perioadă, până când se va constitui o bază de date.

 

 

O persoană poate introduce în țară, din afara UE, țigări, alcool sau alimente o singură dată pe săptămână, potrivit unui ordin al președintelui ANAF care a intrat în vigoare vineri și care prevede că pot fi aduse două pachete de țigări, un litru de alcool, un litru de ulei sau un kilogram de zahăr.

Mãsurile sunt incluse într-un ordin al președintelui ANAF, cu circuit intern, citat de Mediafax. Ordinul aprobă instrucțiunile referitoare la anumite categorii de bunuri care pot fi introduse în țară de călători în bagajele personale, și au dus la o perioadă mai mare de așteptare la controlul vamal, întrucât presupun completarea unei declarații.

La frontierele externe ale comunității europene (Serbia, Ucraina și Republica Moldova) se vor aplica instrucțiuni speciale de control vamal asupra mai multor bunuri introduse de către călători pe teritoriul României, în bagajele personale, pe lista de 22 de produse aflându-se produse din tutun, băuturi alcoolice, carburant, flori și plante de ornament, ulei de floarea soarelui, zahăr rafinat, făină, tărâțe, fructe și legume proaspete.

Loading

Comments

comments