Ucigând cu bestialitate tătari în Crimeea, rușii atrag Jihadul și amenințările Turciei: închidem Bosforul!

funeralii tatar crimeea

Funeraliile lui Reșat Amitov
Foto: Twitter/@SimonOstrovsky

Ieri, în timp ce la Moscova se anunța anexarea de facto a Crimeii, sute de tătari musulmani participau la funeraliile lui Reșat Amitov, un conațional de 39 de ani, torturat și ucis cu bestialitate – foarte probabil de ruși. Cadavrul mutilat al lui lui Ametov a fost descoperit duminică, într-o pădure situată la circa 60 de kilometri de Simferopol, informează Radio Europa Liberă. O televiziune locală a prezentat imagini înregistrate cu Amitov chiar înainte de dispariția acestuia. Tătarul participa la un marș pentru unitatea Ucrainei și împotriva prezenței trupelor rusești, organizat de comunitatea tătară din Crimeea, la Simferopol, pe data de 3 martie. În imagini se vede cum Amitov este luat pe sus de soldați în uniforme neidentificate (despre care există suficiente dovezi că sunt soldați din Armata Rusiei).

După dispariția lui Amitov, dar înainte de găsirea cadavrului acestuia și de referendumul pentru unirea Crimeii cu Rusia, Mustafa Jemilev, deputat tătar în Parlamentul Ucrainei, a amenințat că ocupanții ruși se vor confrunta cu Jihadul islamist sângeros în cazul anexării peninsulei. „Avem islamiști, wahhabiști, salafiști. grupări care au luptat în Siria. Un inamic ne-a invadat teritoriul și suntem pregătiți. Nu-i putem opri pe cei care vor să moară cu onoare”, a declarat Jemilev, pentru Financial Times.

Aversiunea tătarilor față de ruși datează din anul 1944, când, din ordinul lui Stalin, aproximativ 200.000 de tătari au fost deportați în Siberia, mulți fiind uciși în acest proces. Actualmente, populația tătarilor din Crimeea este estimată la 250.000. Autoritățile de la Simferopol au încercat să negocieze cu liderii comunității tătare un pact de non-agresiune reciprocă, cu promisiunea unor posturi în noua administrație rusă și cu sprijin financiar pentru supraviețuitorii deportărilor și rudele acestora, care ar fi intenționat să se întoarcă în peninsulă. Însă propunerea a fost refuzată. „Hârtia pe care s-ar semna acest pact n-ar avea nicio valoare. Totul se poate schimba, de pe azi, pe mâine”, a spus Mustafa Jemilev.

Chiar dacă experiențele din trecut arată că Rusia nu se sinchisește de jihadiști, atunci când urmărește acapararea sau prezervarea unor teritorii, în cazul Crimeii situația este mai complexă. În ecuație a intervenit Turcia, care deține o cheie importantă de constrângere a Moscovei, cheie pe care arată că nu ezită să o folosească: premierul turc Recep Erdogan l-a informat pe Vladimir Putin, conform unor surse diplomatice citate de presa internațională, că navele rusești nu vor mai putea tranzita Bosforul, în cazul în care vor mai exista violențe împotriva minorității tătarilor din Crimeea.

Loading

Comments

comments