Rușii desfășoară cele mai mari manevre militare la frontiera cu Europa
Federația Rusă a început joi cele mai mari manevre de apărare antiaeriană din vestul țării, la frontierele sale cu Europa, au informat agențiile ruse de presă, potrivit EFE.
Pentru prima dată în istorie, Rusia a reunit într-un singur loc, poligonul Kapustin Iar (Astrahan), toate forțele sale terestre de apărare antiaeriană din Districtul Militar de Vest și detașamente ale Flotei Nordului, a informat agenția ITAR-TASS.
“Este vorba de cele mai mari manevre de apărare antiaeriană din Districtul Militar de Vest”, a subliniat purtătorul de cuvânt al acestui grup de forțe, Oleg Kocetkov.
La manevre participă aproximativ 3.500 de militari și peste 1.000 de unități de armament din toate regiunile ruse integrate în Districtul Militar de Vest.
La sfârșitul săptămânii trecute, Rusia a efectuat ample manevre militare care s-au încheiat după ce camera superioară a parlamentului rus a autorizat intervenția militară rusă în republica autonomă ucraineană Crimeea.
Președintele rus, Vladimir Putin, a ordonat atunci plasarea în stare de alertă a unităților militare din vestul și centrul Rusiei, inclusiv zone din apropierea Ucrainei, pentru a testa capacitatea lor operativă.
Moscova a lansat acum două zile o rachetă balistică intercontinentală de ultimă generație RS-12M Topol de la poligonul Kapustin Iar, unde au început joi manevrele de apărare antiaeriană.