Invitație la atentat

Atentatul de ieri, de la Paris, pare ireal. Cum a fost posibil ca trei scelerați cu antecedente în terorism (pentru care se aflau în „atenția” autorităților) să reușească să lichideze, în plină zi, printr-o operațiune care a durat zeci de minute, aproape întreaga redacție a unei publicații satirice, ai cărei redactori primiseră repetate amenințări cu moartea de la teroriștii ce se dau islamiști, fiind și pe listele negre publice ale acestora, iar apoi să și reușească să dispară, gonind cu mașina pe străzile capitalei franceze, deși erau urmăriți de echipaje de poliție?! (Unde mai pui că scelerații par să fie și complet idioți, din moment ce liderul lor și-a lăsat buletinul în mașina folosită pentru deplasarea la și de la locul atentatului!)

Singurele răspunsuri logice la această întrebare pot fi următoarele:

  1. Serviciile secrete și cele de combatere a terorismului din Franța sunt extrem de incompetente.
  2. Serviciile respective au ignorat deliberat protecția redacției Charlie Hebdo.
  3. Serviciile au orchestrat atentatul.

Îmi este greu să mă pronunț, să spun care dintre cele trei ipoteze este mai plauzibilă. Arestarea rapidă a celor trei atacatori ne-ar putea oferi unele indicii, deși indivizii de acest gen ar fi în stare de orice, pentru a-și atinge scopurile, inclusiv de a colabora cu serviciile, pentru a se lăsa ulterior sacrificați, fără a-și trăda complicii.

Să le luăm pe rând. Incompetența nu este exclusă, deși pare greu de crezut că un stat cu bugetul militar al Franței poate să decadă într-atât la capitolul securitate internă. Uite o știre din luna octombrie 2014: „Un fost agent al Serviciului francez pentru informații externe s-a alăturat rețelei teroriste Al-Qaida și se află în Siria, unde a fost vizat de raiduri aeriene americane, afirmă oficiali din Statele Unite, citați de ABC News. Potrivit oficialilor citați, care au preferat să păstreze anonimatul, un fost membru al Direcției Generale pentru Siguranța Externă din Franța (DGSE) a devenit membru al rețelei teroriste Al-Qaida și a fost trimis în Siria pentru constituirea celulei islamiste Khorasan, suspectată că ar pregăti atentate cu avioane de pasageri în Europa și în Statele Unite. Fostul agent francez a fost vizat de raiduri aeriene americane, în regiunea siriană Alep, iar sursele citate de ABC News au declarat că islamistul a supraviețuit bombardamentelor. (…) Ministerul francez de Externe a comunicat că nu comentează informații apărute în presă”. Dacă așa ceva a fost posibil, atunci, teoretic, orice este posibil.

Deși cu oarecare noimă, varianta unei „pedepsiri” a jurnaliștilor de la Charlie Hebdo (pentru articolele critice la adresa unor oficiali), prin ignorarea protecției acestora, prezintă unele „pete”: pe de o parte, ca să pui la cale și să execuți, de o asemenea manieră, un astfel de atentat, necesită mai mult decât „un ochi închis” din partea autorităților; pe de altă parte, nu este genul de decizie care să implice o singură persoană, capabilă și dispusă să păstreze secretul – cu alte cuvinte, dacă așa ar sta lucrurile, dacă ignorarea protecției jurnaliștilor a fost un act deliberat, cu siguranță s-ar/se va afla cine și de ce a luat respectiva decizie.

În fine,  orchestrarea atentatului de către servicii,  pare cea mai logică variantă din perspectiva reușitei operațiunii, însă e greu de „digerat” din altă perspectivă, a implicațiilor – ar însemna, efectiv, că statul francez lucrează împotriva cetățenilor săi, că, pe cale de consecință, unul dintre pilonii Uniunii Europene este extrem de șubred. Indiferent de scopul urmărit, acesta nu ar putea justifica mijloacele.

Niciuna dintre cele trei variante nu este „acceptabilă”, dar, de dragul nostru, al tuturor, îmi doresc să fie vorba de incompetență. Ar fi o lovitură pentru Franța, dar una în urma căreia s-ar putea redresa. Președintele François Hollande ar putea anunța: „Nu vom mai lansa alte invitații la atentate!”.

P.S. În timpul scrierii acestor rânduri, un nou atentat s-a produs la Paris, un polițist fiind grav rănit. Incidentul nu schimbă datele problemei.

Loading

Comments

comments