Engleză 
Română 
Coposu, umilit de Ceaușescu
Cinci persoane l-au comemorat ieri, pe marele politician țărănist Corneliu Coposu, la mormântul său din Cimitirul Bellu. În orice caz, atâția au fost între orele 11 și 12, când s-a (dez)organizat evenimentul printr-o comunicare informală între simpatizanții PNȚCD. Actuala conducere a partidului nu s-a implicat, a preferat o comemorare de tip bâlci electoral, la statuia Seniorului, de lângă biserica Crețulescu.
Este o rușine națională cum rar s-au mai consemnat în istorie. Iar responsabilitatea pentru aceasta umilire post-mortem a celui mai moral politician pe care l-a avut România, îi revine nu bufonului tembel Aurelian Pavelescu și clicii cu care a acaparat un partid istoric pe cale de a deveni istorie, ci Guvernului Ponta. Premierul ar fi trebuit să îi ceară ministrului Apărării organizarea unei ceremonii fastuoase, cu fanfară militară și salve de tun.
De ce? Corneliu Coposu nu a apucat să guverneze, să lase acestei țări o moștenire palpabilă. Însă ne-a arătat, tuturor, DIRECȚIA. Că nu am urmat-o, e altă poveste. Însă Coposu rămâne un reper la care ne putem întoarce oricând, o zeitate a românilor, căreia ar trebui să ne închinăm, măcar cu prilejul evenimentelor temporale precum cel de ieri – împlinirea centenarului de la nașterea sa.
La mormântul lui Ceaușescu se întâmplă să se adune, cel puțin de două ori pe an, zeci, chiar sute de idolatri ai dictatorului, inclusiv cu prilejul unei sărbători religioase, pe care acesta nu o respecta. Faptul respectiv potențează umilirea lui Corneliu Coposu, umilire pe care o resimt profund, ca cetățean rațional și onest al acestei țări. E ca și când, post-mortem, Corneliu Coposu este zdrobit, definitiv, de Nicolae Ceaușescu, de regimul comunist pe care acesta din urmă l-a reprezentat și care l-a torturat pe cel dintâi.
Popoarele greșesc, având obiceiul nefast de a nu-și recunoaște geniile, cât timp acestea sunt în viață. Dar popoarele au și obiceiul de a-și îndrepta greșelile în timp, chiar dacă aceste erate istorice nu au darul de a-i consola pe cei dispăruți – poate doar pe urmașii acestora. Oare cât va mai dura până românii îl vor înlocui cu adevărat, în inima lor, pe Nicolae Ceaușescu, cu Corneliu Coposu?
