Engleză 
Română 
Ce aș fi făcut dacă aș fi fost președinte
Doar când li se pune un microfon în față românii se golesc de idei și spun tâmpenii. Altminteri, în sufrageria lor sau pe banca din parc ori din fața blocului, le știu pe toate.
Așadar, toată lumea ar ști ce sfaturi să-i dea președintelui. Toți știm ce greșește și ce face bine Iohannis.
Atât că niciunul nu e președinte, nu e în pielea „neamțului”, nu are acces la toate elementele pe care omul acesta trebuie să le cântărească. Nici nu e măcar un observator imparțial, care să cunoască aceste elemente și să judece obiectiv deciziile luate de „primul om în stat”.
Chiar dacă sunt mai informat decât media românilor, nici eu nu sunt vreo „cucuvea”, să știu tot ce se petrece la Cotroceni.
Ca atare, ce am de spus trebuie luat cu rezerva de rigoare, impusă de considerentele de mai sus.
Nu fac parte dintre cei care îi reproșează lui Iohannis că „nu face nimic”. Asta e o exagerare. Dar, tot o exagerare e să afirmi că „face tot ce poate”. De fapt, balanța înclină spre „face prea puțin”.
De pildă, în cazul protestelor de vineri, 10 august 2018, desigur că a fost corectă atitudinea principială a președintelui, de a cere socoteală pentru exacerbarea violenței și în special a violenței gratuite, îndreptate împotriva manifestanților pașnici, de către Jandarmerie. Dar e suficient? Nici pe departe!
Deunăzi, un amic din breaslă îmi spunea cam așa: „Iohannis trebuia să lase naibii ce făcea la Sibiu, să se urce repede în mașină și să vină la București, în momentul în care au început violențele – și au început devreme, putea să ajungă la timp. Trebuia să se ducă la Jandarmi și să verifice ordinele primite, să le contramandeze dacă era ceva -și evident era- în neregulă. Vorba aia, e comandantul suprem!”.
Am unele rezerve în a susține acest mod de acțiune. În primul rând, nu sunt convins că Iohannis putea ajunge de la Sibiu în timp util pentru a mai face ceva care să detensioneze situația. În al doilea rând, dacă ar fi ajuns, poate că prezența sa ar fi escaladat violențele. Poate că jandarmii se întrerupeau din violențe, dar huliganii care aruncau pietre nu. Și-atunci, ce se întâmpla dacă vreun jandarm chiar era omorât? În al treilea rând, președintele nu e comandant suprem, precum era Ceaușescu. Jandarmii puteau să-l ignore, pur și simplu.
Pe de altă parte, începând de a doua zi, Iohannis putea să „toace mărunt” subiectul. Desigur, trebuie să îi lăsăm pe procurori să investigheze. În același timp, în spațiul public au apărut suficiente probe care să îi asigure tot spatele de care avea nevoie pentru a se manifesta plenar în raport cu cei vinovați pentru violențele jandarmilor. Simplele declarații sau „luări de poziție” nu fac decât să balanseze, într-o prea mică măsură, îndemnurile la continuarea violențelor împotriva protestatarilor pașnici lansate de politicieni ai Puterii.
Mai gravă decât violențele de vineri, 10 august, este atitudinea de după a conducătorilor jandarmeriei, politicienilor din coaliția de guvernare și mediei aservite. Nici exagerările din partea politicienilor din Opoziție și a mediei (prea) prietenoase cu aceștia nu ajută democrația. Dar faptul că, timp de o săptămână, nu s-au admis niciun fel de vinovății, iar apoi au fost prezentate scuze cu jumătate de gură -și asta doar pentru că au fost agresați cetățeni străini neimplicați în proteste-, ne îndreaptă spre prăpastie!
Prin urmare, ce aș fi făcut -concret- dacă aș fi fost președinte?
Mă voi referi doar la un subiect la care mă pricep mai bine, fiind din branșă: violențele gratuite ale căror victime au fost jurnaliști români și străini.
Aș fi invitat zeci de jurnaliști străini, câștigători ai Premiului Pulitzer sau ai altor premii internaționale, să analizeze situația, luând în considerare atât probele prezentate în spațiul public, cât și declarațiile reprezentanților Jandarmeriei pe acest subiect. Demersul ar fi absolut justificat, câtă vreme se încearcă acreditarea unor idei deosebit de toxice pentru democrație și care atestă că foarte mulți dintre cei din administrația publică și dintre politicieni nu cunosc principii elementare ale separației puterilor într-un stat democratic:
- Jurnaliștii sunt cetățeni ca oricare alții, un ordin de evacuare dat de Jandarmerie (în situații ca cea din 10 august) îi vizează și pe ei.
- La asemenea evenimente (proteste de stradă), jurnaliștii ar trebui să stea într-un țarc amenajat în aceste scop, în partea în care sunt jandarmii.
Desigur, și o organizație de presă sau de monitorizare a libertății presei poate încerca să realizeze un asemenea demers, dar sunt convins că jurnaliștii străini ar fi mult mai receptivi la invitația unui președinte de țară, decât la a unor colegi de breaslă din acea țară.
Nu am nicio îndoială cu privire la verdictul profesioniștilor de peste hotare. Ar fi constatat ce constat și eu, ce poate constata orice persoană care cunoaște și respectă cât de cât rolul presei: că suntem într-o mare primejdie; dacă cei care propun țarcuri pentru presă sunt lăsați să-și facă de cap, în continuare, România nu se va mai putea numi democrație. Deja, articole din presa europeană propagă ideea că Ungaria și Polonia „sunt parfum” din punctul de vedere al respectării regulilor democratice pe lângă România și pun -corect- sub semnul întrebării capacitatea țării noastre de a conduce Uniunea Europeană pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie 2019.
O altă certitudine este că, în cazul în care zeci de jurnaliști de top ar fi dat, la unison, verdictul de care vorbesc, vocea lor ar fi fost auzită și i-ar fi obligat să facă pasul înapoi pe cei care acum sunt într-o ofensivă teribilă împotriva statului de drept.
Nu mă pregătesc să intru în politică, acest articol nu e vreo „platformă program”. Vreau doar să semnalez pericolul în care ne aflăm și faptul că se poate face mult mai mult pentru îndepărtarea acestuia. Iar dacă nu vom evita dezastrul, îl voi considera responsabil și pe Iohannis.
