(VIDEO) 18 morți, ultimul bilanț al accidentului din Muntenegru în care a fost implicat un autocar cu români

accident 1

captura video

Optsprezece români și-au pierdut viața și 28 au fost răniți în Muntenegru în accidentul în care a fost implicat autocarul lor, care s-a prăbușit duminică într-o prăpastie, este noul bilanț al Parchetului muntenegrean citat luni de postul de radio național RTCG, preluat de France Presse.

Bilanțul precedent consemna șaisprezece morți. Două dintre persoanele rănite au decedat între timp la spitalul din Podgorica, conform aceleiași surse.

Autocarul, care transporta 46 de pasageri spre coasta adriatică muntenegreană, a derapat pe un pod la Zdijelo, în apropiere de mânăstirea Moraca, la circa treizeci de kilometri nord de capitala Podgorica, și a căzut în gol aproximativ patruzeci de metri.

‘Șoferul conducea puțin cam repede, iar autocarul a derapat’, a declarat pentru presa muntenegreană Carmen Dorobeț, o supraviețuitoare.

Un copil muntenegrean de 12 ani care mergea aproape de drum și a fost lovit de mașină înainte de prăbușirea acesteia a fost spitalizat, însă viața lui nu este în pericol.

Toate victimele au fost scoase din interiorul autocarului, care s-a prăbușit într-o zonă dificil de accesat, foarte abruptă și împădurită. Această șosea strâmtă ce duce spre coasta adriatică a Muntenegrului este extrem de periculoasă și cauza a frecvente accidente rutiere, notează AFP.

 

Loading

Comments

comments