Urmările operațiunii „West Ford” – inelul de cupru al Pământului

Imagine: en.spaceengine.org

Imagine: en.spaceengine.org

Războiul Rece a lăsat urme, chiar și… în spațiul cosmic. La 50 de ani de la operațiunea „West Ford”, mii de mici rămășite ale inelului de cupru lansat pe orbita terestră, de americani, plutesc în derivă, făcând parte din gunoiul spațial, ce constituie un pericol constant pentru astronauți.

În vara anului 1963, Statele Unite au lansat pe orbită o jumătate de miliard de „ace” de cupru, lungi de 18 milimetri și subțiri ca un fir de păr. Scopul a fost de a se crea o uriașă antenă circumterestră, cu ajutorul căreia Statele Unite să poată continua comunicarea cu aliații săi, în aventualitatea în care cablurile transatlantice de telefonie și telegrafie ar fi fost ținta unui atac sovietic. „Acele” de cupru ar fi funcționat ca antene bipolare, având jumătate din lungimea de undă a semnalului transmisiei în banda de 8 GHz. Conform wired.com, ideea era că, astfel, comunicațiile radio nu ar mai fi fost întrerupte de perturbațiile din ionosferă cauzate de exploziile solare.

Ideea a apărut în anul 1958, dar comunitatea radio astronomilor a avertizat cu privire la riscurile lansării a 20 de kilograme de cupru în spațiu. Un comitet de specialiști reuniți la Casa Albă a conchis că, dacă lansarea se va face pe o orbită joasă, „acele” vor reintra în atmosferă în decurs de doi ani.

Pe 21 octombrie 1961 s-a produs prima lansare de „ace” de cupru, dar operațiunea a fost un eșec – acele nu s-au dispersat, iar soarta lor nu este nici astăzi cunoscută.

Au urmat o serie de critici din partea comunității internaționale, chiar și astronomi din țări prietene, precum Marea Britanie, susținând că SUA comit o crimă împotriva umanității.

Cu toate acestea și în pofida lansării cu succes, în 1962, a primului satelit de comunicații (Telstar), pe data de 9 mai 1963 s-a efectuat o a doua lansare de „ace” de cupru, pe o orbită care trecea deasupra celor doi poli, la o înălțime de circa 3.500 de kilometri de suprafața Pământului.

De data aceasta, operațiunea a fost un succes, relizându-se comunicații prin intermediul inelului de cupru, între stații din California și Massachusetts. Însă, pe măsură ce „acele” sau dispersat, comunicațiile au fost tot mai întrerupte.

S-a crezut că toate „acele” vor reveni pe Pământ, împinse de vântul solar. Se apreciază că aceasta a fost soarta majorității firelor de cupru. Dar nu a tuturor. Acelele erau învelite într-un gel de naftalină, care s-a topit la contactul cu vidul extraterestru, facilitând dispersarea. Doar că, acest design nu a fost infailibil și o bună parte dintre „ace” au aderat unul de celălalt, iar greutatea corpurilor formate, adevărate proiectile cosmice, le-a permis să rămână și acum pe orbită, împreună cu naveta din care au fost lansate. Ele sunt menționate în bazele de date cu deșeuri cosmice ale NORAD (Comandamentul Nord-American de de Apărare Aero-Spațială) și ESA (European Space Agency).

1,102 total views, 1 views today

Comments

comments