Universitatea Berkely a interzis utilizarea sintagmei “imigrant ilegal”

Senatul studenților Universității din California – Berkeley a decis interzicerea utilizării sintagmei “imigrant ilegal”, pe care a catalogat-o drept rasistă, insultătoare și nedreaptă. Prin vot unanim, senatul a aprobat o rezoluție care susține că termenul “ilegal” are “o încărcătură rasistă”, “dezumanizează oamenii” și contribuie la “acțiuni punitive și discriminatorii, îndreptate în primul rând împotriva imigranților și a comunităților de culoare”, scrie AP. “Acest cuvânt este incorect din punct de vedere legal, deoarece plasarea în afara reglementărilor imigrației este mai degrabă o încălcare de natură civilă decât o infracțiune penală (…) Nicio ființă umană nu este ilegală. <<Cetățeni străini>>, <<imigranți neînregistrați>>, <<imigranți fără documente>> sau <<imigranți în căutarea unui statut>> sunt doar câteva exemple de termeni ce pot fi utilizați pentru a nu dezumaniza oamenii”, se arată în rezoluția citată de AP.

Înființat în 1868, Berkeley este cel mai vechi dintre cele 10 campusuri afiliate la Universitatea din California (UC) – universitate de stat – și se bucură de un renume mondial în privința calității învățământului. Aici au predat și au promovat renumiți profesori și cercetători, laureați ai premiului Nobel. În prezent, Berkeley are șapte laureați ai premiului Nobel și patru câștigători ai premiului Pulitzer.

Potrivit oficialităților UC, în cele 10 campusuri ale Universității din California învață în momentul de față aproximativ 900 de studenți care, din punct de vedere al documentelor, se află ilegal pe teritoriul Statelor Unite. Toți acești studenți trăiesc un sentiment de teamă, de când fostul secretar al Securității Interne a Statelor Unite, Janet Napolitano, a fost numită președinte al UC.

Loading

Comments

comments