UE, consternată de confiscarea ajutoarelor umanitare de către Israel

Diplomatul francez tarat de soldatii israelieni.

Diplomatul francez tarat de soldatii israelieni.

Soldații israelieni au bruscat diplomați europeni, vineri, și au confiscat un camion plin cu corturi și ajutoare pe care încercau să le ducă palestinienilor ale căror locuințe au fost demolate în cursul săptămânii trecute.

Declarația purtătoarei de cuvânt a Înalților Reprezentanți ai UE, Catherine Ashton, și a comisarului Georgieva față de confiscarea ajutoarelor umanitare ale UE, de către forțele de securitate israeliene.

“Uniunea Europeană deplânge confiscarea ajutoarelor umanitare de către forțele de securitate israeliene, ieri, în Khirbet al-Makhul. Reprezentanții UE au contactat deja autoritățile israeliene în vederea obținerii unei explicații și totodată pentru a-și exprima îngrijorarea față de acest incident. UE subliniază importanța livrării nestingherite a asistenței umanitare cît și a faptului că zona palestiniană ocupată se supune legilor umanitare internaționale”

Un reporter al agenției de știri Reuters a declarat că a văzut cum soldații israelieni au auncat grenade sonice către grup și au bruscat un diplomat francez smulgându-l din camion iar după ce au pus stăpânire pe TIR-ul cu ajutoare au plecat cu acesta.

“M-au târât din camion și m-au foțat să mă culc la pământ fără să țină seama de imunitatea mea diplomatică” a declarat Marion Castaign.

“Astfel sunt respectate legile internaționale aici” a mai spus diplomatul francez.

Reprezentanții armatei și poliției israeliene au refuzat să comenteze incidentul.

Loading

Comments

comments