Trenul regal britanic, la capăt de linie

Foto: wikipedia

Foto: wikipedia

Deși reprezintă un simbol al monarhiei încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, de pe vremea Reginei Victoria, trenul regal britanic se apropie de capătul liniei. Sir Alan Reid, trezorierul reginei, a declarat în fața unui comitet al Parlamentului de la Londra că trenul mai poate fi utilizat între cinci și zece ani, o eventuală înlocuire a acestuia fiind însă o “decizie majoră”, deoarece ar fi vorba despre o sumă “devastatoare”, scrie publicația The Telegraph. Afirmația reprezintă prima recunoaștere tacită a faptului că trenul va avea aceeași soartă cu iahtul regal “Britannia”, tras pe dreapta în anul 1997.
Dat în folosință în 1842, trenul monarhiei britanice are nouă vagoane care includ locuri de dormit, birouri și un restaurant. Locomotivele au însemnele și culorile Casei Regale, deși sunt folosite și pentru alte trenuri atunci când nu tractează trenul regal. Întreținerea trenului costă anual până la un milion de lire sterline, făcându-l astfel de două ori mai scump decât o medie a transporturilor aeriene în același interval de timp. Anul trecut, spre exemplu, o călătorie “dus” făcută de Regina Elisabeta a II-a și Ducele de Edinburgh pe calea ferată, între Windsor și York, pe o distanță de 350 de kilometri, a costat nu mai puțin de 20.221 de lire sterline. Din acest motiv, în ultima perioadă, regina a călătorit tot mai des cu trenurile publice.

Loading

Comments

comments