Trageri speciale cu ocazia aniversării a 107 ani de la înființarea Loteriei Române

loteria17_RzV_328f36cf8eLoteria Română organizează câte două trageri la Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, duminică, 15 septembrie, când aniversează 107 ani de activitate, se spune în comunicatul instituției.

Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, cu același bilet se participă atât la tragerea principală cât și la cea suplimentară, existând astfel șanse duble de câștig.

Pentru tragerile suplimentare, fondul total de câștiguri la categoria I-a a fost majorat cu 350.000 lei (200.000 lei – la Loto 6/49, 100.000 lei – la Joker și 50.000 lei – la Loto 5/40).

Pentru jocurile Noroc, Noroc Plus și Super Noroc nu se organizează trageri duble.

În momentul de față, în urma tragerii din 8 septembrie, la categoria I a jocului Loto 6/49 se înregistrează un report de peste 9,6 milioane lei (peste 2,1 milioane euro), iar la Noroc, reportul cumulat depășește 1,2 milioane lei (peste 267.570 lei).

La Joker, la categoria I, reportul este de peste 2,3 milioane lei (peste 512.850 lei), iar la Noroc Plus, la aceeași categorie, reportul a ajuns la circa 111.800 lei (aproximativ 25.000 de euro).

La Loto 5/40, reportul la categoria I este de peste 103.000 lei (circa 22.900 de euro), iar la Super Noroc, la aceeași categorie, valoarea reportului este de peste 135.128 lei (circa 30.130 de euro).

Loading

Comments

comments