Torționarii comuniști scapă și după modificările la Noul Cod Penal

visinescu ficiorMinisterul Justiției a publicat pe site-ul său modificările preconizate a fi aduse, prin ordonanță de urgență, Codului Penal și Codului de Procedură Penală, care au intrat în vigoare azi, 1 februarie 2014.

Modificările au fost convenite în cadrul unei ședințe de ieri, desfășurată la Consiliul Superior al Magistraturii și au inclusiv binecuvântarea Curții Constituționale, care, prin vocea președintelui Augustin Zegrean, s-a antepronunțat în privința constituționalității modificării codurilor prin ordonanță de urgență – „nu e nicio problemă”.

Problema care a constituit miezul disputei dintre Palatul Victoria și Palatul Cotroceni în ultimele două zile, respectiv posibilitatea supravegherii tehnice a persoanelor suspectate de ilegalități, fără ca acestea să afle că sunt supravegheate, a fost reglementată prin extinderea posibilității declanșării urmăririi penale „in rem” (cu privire la faptă și nu la făptuitor) chiar și atunci când autorul este cunoscut. Urmărirea penală „in rem” nu trebuie adusă la cunoștința autorului, spre deosebire de urmărirea penală îndreptată împotriva unei persoane, care trebuie avizată imediat după declanșarea procedurii.

În schimb, articolul 438, care pedepsește genocidul, rămâne „bătut în cuie”. Față de varianta din vechiul Cod Penal, art. 438 nu incriminează acțiunile îndreptate împotriva oricărui tip de colectivitate, ci se referă numai la grupurile naționale, etnice, rasiale și religioase. Or, torționarii regimului comunist acuzați de genocid au țintit doar ocazional grupuri naționale, etnice și religioase; în principal, crimele lor au fost comise împotriva opozanților regimului comunist, a rudelor acestora și a celor acuzați că ar fi fost „chiaburi” (în cele mai multe cazuri, țărani pe care instaurarea comunismului i-a surprins cu mai mult de o vacă în bătătură).

Adrian Muraru, președintele Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a declarat, în cadrul unei emisiuni difuzate vineri, de Antena 3, că a propus cu săptămâni în urmă Ministerului Justiției modificarea articolului 438, că modificarea a fost agreată, de principiu, dar că, practic, nu a fost operată. Muraru a atras atenția că o modificare aplicată după intrarea în vigoare a noului Cod Penal s-ar putea dovedi tardivă, întrucât mulți juriști opinează că se aplică legea mai favorabilă. Iată, însă, că guvernanții ne scutesc de această grijă și lasă articolul 438 în forma lui din 2009, creând premisa scoaterii de sub urmărire penală a unor indivizi precum Alexandru Vișinescu și Ioan Ficior, acuzați de crime împotriva umanității.

În continuare, proiectul de ordonanță de urgență prin care urmează a fi modificare cele două coduri.

 

 

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative

 

 

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

ART. 1 Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarărepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 24 va avea următorul cuprins:

„Completele de 5 judecători judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiției, soluționează contestațiile împotriva încheierilor pronunțate în cursul judecății în primă instanță de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiției, soluționează cauzele în materie disciplinară potrivit legii și alte cauze date în competența lor prin lege.”

2. La articolul 31 alin.(1) după litera d) se introduce o nouă literă, lit.e), cu următorul cuprins:

“e)  pentru contestațiile împotriva încheierilor pronunțate în cursul judecății în primă instanță de curțile de apel și Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători.”

 

3. După articolul 31 se introduce un articol nou, art. 311, cu următorul cuprins:

„Art. 311 – Procedura de judecată în cameră preliminară se desfășoară de un judecător din completul prevăzut la litera a) a alineatului (1) al articolului 31.”

4. La articolul 54, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alin.(12), cu următorul cuprins:

“(12) Contestațiile împotriva încheierilor pronunțate în cursul judecății în materie penală în primă instanță de judecătorii și tribunale se soluționează în complet format dintr-un judecător.”

 

ART. 2 – Alineatul (1) al articolului 12 din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, va avea următorul cuprins:

„(1) Sunt de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, indiferent de calitatea persoanei:

a) următoarele infracțiuni, daca săvârșirea lor a intrat în scopul unui grup infracțional organizat, prevăzut de art. 367 alin. (6) din Codul penal:

i. infracțiunile prevăzute la art. 188, art. 189, art.205, art.207, art.212-215, art. 217, art. 249 – 252, art.307, art. 309, art. 310, art. 311, art. 313 dacă valorile falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 și art. 311, art. 314 – 316, art. 325, art.342 – 347, art. 351, art. 360-366, art. 374 din Codul penal, cu modificările și completările ulterioare;

  1. infracțiunile prevăzute la art. 228, art. 229, art. 232-237, art. 239-242, art. 244, art. 245 – 248, art. 295 din Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, dacă în cauză, indiferent de numărul infracțiunilor concurente, s-a produs o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 500 000 euro;
  2. infracțiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și completările ulterioare;
  3. infracțiunile prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare;
  4. infracțiunile prevăzute de Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare, dacă în cauză, indiferent de numărul infracțiunilor concurente, s-a produs o pagubă materială mai mare decât echivalentul în Iei a sumei de 500 000 euro;
  5. infracțiunile prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare,
  6. infracțiunea prevăzută de art. 155 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare;

b)    infracțiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului infracțional intră vreuna dintre infracțiunile prevăzute la lit. a);

c)  infracțiunile prevăzute la art. 209 – 212, art. 215, art. 217, art. 303, art. 325, art. 360 – 366, art. 374, art. 394 – 412 din Codul penal cu modificările și completările ulterioare;

d)    infracțiunile prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, cu modificările și completările ulterioare;

e)  infracțiunile prevăzute de Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f)  infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare;

g)  infracțiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare;

h)  infracțiunile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 186/2007;

i) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte
normative în vigoare;

j) infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă banii, bunurile și valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârșirea infracțiunilor date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;

k) infracțiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la lit. a) – j).”

 

ART. 3 – Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

  1. 1.    La articolul 138, după alineatul (13) se introduce un alineat nou, alin.(14), cu următorul cuprins:

 “(14) Metodele speciale de supraveghere sau cercetare se dispun și în cazul în care urmărirea penală este începută potrivit art. 305 alin.(1).”

2.   Alineatul (12) al articolului 172 se modifică și va avea următorul cuprins:

(12) După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.”

3. Alineatele (1) și (2) ale articolului 206, vor avea următorul cuprins:

„(1) Împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

(2) Încheierile prin care Înalta Curte de Casație și Justiție dispune în primă instanță asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție.”

4. Articolul 2941 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 2941. Autorizări sau alte condiții prealabile efectuării în continuare a urmăririi penale față de o persoană

„Ori de câte ori este necesară o autorizare sau îndeplinirea unei alte condiții prealabile pentru a se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o anumită persoană, parchetul, odată cu sesizarea instituției competente, înaintează un referat întocmit de procuror, care va cuprinde date și informații cu privire la săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală de către persoana cu privire la care se solicită autorizarea sau îndeplinirea condiției prealabile.”

5. Alineatele (1) – (3) ale articolului 305 va avea următorul cuprins:

(1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.”

(2) Începerea urmării penale și respectiv continuarea efectuării urmăririi penale se dispune prin ordonanță care cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art. 286 alin.(2) lit.a) – c) și g).

(3) Atunci când exista probe din care sa rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin.(1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia și dosarul cauzei.”

6. Alineatul (1) al articolului 309 va avea următorul cuprins:

„(1) Acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin.(1).”

7.  Litera b) a alineatului (1) al articolului 314 va avea următorul cuprins:

„b) renunțarea la urmărirea penală, când nu există interes public pentru continuarea urmăririi penale;”

 

 ART. 4 – După articolul 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un articol nou, art.41, cu următorul cuprins:

„Art. 41 (1) În aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, se stabilesc și se aplică, pentru fiecare instituție de drept penal autonomă, dispozițiile mai favorabile din legile penale succesive.

(2) În aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, nu pot fi combinate dispozițiile mai favorabile din legile penale succesive.”

 

ART. 5 – Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 512 din 14 august 2013, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 120, după alineatul 3 se introduce un nou alineat, alin.(4), cu următorul cuprins:

(4) Până la intrarea în vigoare a actelor normative subsecvente, emise în executarea prezentei legi și a Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acestora.”

2. Alineatul (3) al articolului 121 va avea următorul cuprins:

“(3) Funcțiile din cadrul Direcției Naționale de Probațiune se salarizează prin asimilare cu funcțiile și salariile de bază prevăzute în anexele Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, aplicabile categoriei de personal din care fac parte persoanele care ocupă funcțiile respective.”

 

ART. 6 – La articolul 188 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal publicată în Monitorul Oficial nr. 514 din 14 august 2013, se introduce un alineat nou, alin.(2), cu următorul cuprins:

„(2) Până la intrarea în vigoare a actelor normative subsecvente, emise în executarea prezentei legi, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acesteia, tuturor unităților penitenciare, centre educative, centre de detenție, centre de reținere și arestare preventivă, precum și în centrele de arestare preventivă.”

 

ART. 7 – (1) Legea nr.286/2009 privind Cod penal publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se va republica în Monitorul Oficial al României Partea I.

(2) Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

ART. 8 – Actele normative prevăzute la articolele 1, 2, 5 și 6 vor fi republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de adoptare a prezentei ordonanțe de urgență, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

Loading

Comments

comments