Teodor Meleșcanu recunoaște că și serviciile secrete românești interceptează TOATE comunicațiile din țară

Directorul Serviciului de Informații Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat, la Digi 24, că 95% din totalul sateliților declarați ca fiind “de studiu” sunt sateliți de spionaj.

Evident că se ascultă. 95% din sateliții care se învârt în spațiul extraatmosferic pentru «studierea pașnică a Cosmosului» sunt sateliți de spionaj. Dacă lumea s-a supărat pentru asta, înseamnă că e infantilă. Aaa, dacă supărarea a fost de cum a fost posibil să se afle și așa mai departe, asta e altceva“, a spus Meleșcanu.

Directorul SIE a adăugat că nu interceptarea mesajelor este problema, ci decriptarea lor.

“Tot ce este semnal audio, video și așa mai departe și iese în atmosferă este interceptat. Majoritatea sunt însă criptate și problema e dacă poți să le decriptezi. Dar de interceptat, se interceptează. Și noi facem asta, și toată lumea (…) Sigur, dacă sunt criptate, ajungi mai greu la ele. Înseamnă că au valoare mai mare”, a punctat Teodor Meleșcanu.

Întrebat dacă și SIE ascultă decidenți politici din alte țări, directorul instituției a răspuns: “Nu, dar de multe ori ajung asemenea semnale și la noi”.

Pe de altă parte, Meleșcanu a dat de înțeles că este posibil ca decidenți români să fi fost ascultați de servicii străine, mai ales dacă au avut convorbiri din străinătate, de pe telefoane necodificate. „Noi facem această recomandare tuturor beneficiarilor: vă rugăm frumos nu vorbiți pe telefonul mobil, mai ales dacă sunteți în străinătate, într-o deplasare. Aveți ceva de vorbit? E o ambasadă, sunt posibilități de a comunica”, spune șeful SIE.

Meleșcanu a fost întrebat dacă se gândește la o candidatură la Președinția României. „Sunt disponibil, dacă există un interes”, a fost replica. (Mediafax)

Loading

Comments

comments