Sute de români au protestat azi, la Londra, împotriva proiectului de minerit de la Roșia Montană

protest trafalgar squareSute de români au protestat astăzi, în Trafalgar Square, împotriva proiectului de lege adoptat de Guvernul Ponta și dezbătut de Parlament, privind deschiderea celei mai mari mine de suprafață din Europa, pentru exploatarea aurului cu cianuri, la Roșia Montană, de către compania canadiană Gabriel Resources, scrie cotidianul The Independent.

Acesta a fost al șaselea protest al românilor din Londra împotriva proiectului RMGC, la doar două zile după cel de vineri, la fel de amplu.

Nicolae Ratiu, trezorier al Institutului Cultural Român din Londra, care a participat la unul dintre proteste, a declarat: „Este prima dată de la revoluția [împotriva comunismului în 1989] că societatea civilă românească s-a concentrat, cu adevărat, în jurul unui anumit subiect, spunând «aceasta este o încălcare a drepturilor noastre civile – și trebuie să ne ridicăm și să facem diferența»”.

În decursul lunii septembrie, sute de mii de români au protestat, atât în orașele din România, cât și în circa 75 de metropole ale lumii, împotriva mineritului cu cianuri.

Loading

Comments

comments