Spionaj de bucătărie: Ibricele chinezești îi virusează pe ruși

ibric cu microfonAutoritățile din Sankt-Petersburg susțin că au descoperit obiecte de uz casnic importate din China, care conțin microcipuri ascunse, ce virusează rețelele wi-fi, anunță presa rusă, citată de MailOnline. Oficialitățile afirmă că au găsit între 20 și 30 de ibrice și fiare de călcat prevăzute cu “microcipuri-spion, care trimit date unor servere străine”.

Dezvăluirea are loc la scurt timp după ce Uniunea Europeană a deschis o anchetă pentru a stabili dacă Rusia a introdus programe malware în cadourile electronice oferite participanților la summitul G20, desfășurat în septembrie, la Sankt-Petersburg. Cu prilejul acestei reuniuni, președintele rus, Vladimir Putin, a oferit fiecăruia dintre liderii G20 un pachet-cadou, care includea un stick USB și un încărcător de telefon mobil.

Dacă din punct de vedere tehnologic, construirea unui microcip în interiorul unui ibric este perfect posibilă, planează suspiciuni asupra modului în care autoritățile ruse susțin că au descoperit obiectele de uz casnic virusate, și anume prin detectarea unei greutăți neobișnuite a acestora. Potrivit specialiștilor, greutatea unui ibric “echipat” cu microprocesor ar fi cu doar câteva grame mai mare, adică insesizabilă. Mai mult, autoritățile s-au referit la obiecte de uz casnic ieftine, care, cel mai probabil, ar fi ajuns în locuințe de interes strategic zero pentru serviciile de spionaj care le utilizează.

Loading

Comments

comments