Solidaritate limitată a UE cu România, în privința menținerii vizelor de călătorie în SUA și Canada

pasaportParlamentul European a votat, joi, o rezoluție de modificare a Regulamentului UE privind vizele, prin care se introduce o clauză de reciprocitate, care obligă SUA și Canada să elimine vizele pentru români, informează un comunicat al Biroului de Presă al PE. Dar activarea clauzei este păstrată, însă, ca „ultimă soluți”, iar procedura este complicată și poate dura ani de zile, notează Mediafax.

Uniunea Europeană poate reintroduce vizele pentru cetățenii americani și canadieni, în cazul în care Washington și Ottawa nu ridică obligativitatea vizelor pentru un stat membru al UE. Modificarea va intra în vigoare în decurs de 24 de luni de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

În prezent, Canada solicită vize de călătorie cetățenilor din Cehia, România și Bulgaria, iar SUA cetățenilor din România, Bulgaria, Polonia și Cipru.

„Mecanismul de reciprocitate” va putea fi activat la cererea unui stat membru și va permite suspendarea temporară a vizelor pentru o țară terță, în cazul unei situații de urgență.

La 30 de zile de la intrarea în vigoare a rezoluției, statul în cauză (de pildă, România), poate notifica în scris Parlamentul European, Consiliul și Comisia Europeană pentru a cere declanșarea mecanismului. CE publică notificarea în Jurnalul Oficial, iar statul terț are la dispoziție șase luni pentru a ridica vizele.

Dacă nu se întâmplă acest lucru, Comisia Europeană are la dispoziție două soluții: poate adopta impunerea, pe o perioadă de 12 luni, a vizelor pentru cetățenii statului terț sau poate înainta Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare a situației, în care explică de ce nu propune impunerea temporară a vizelor.

La patru ani după intrarea în vigoare a Regulamentului, CE transmite Parlamentului European și Consiliului un raport în care evaluează eficacitatea mecanismelor de reciprocitate și suspendare.

 

Loading

Comments

comments