Simona Halep avansează pe locul 5 WTA, poziție nemaiatinsă de nicio altă jucătoare de tenis din România

halep nr 5Simona Halep va ocupa, începând de luni, locul 5 mondial, o performanță ce nu a mai fost reușită de nici o jucătoare de tenis din România de la crearea ierarhiei WTA, în noiembrie 1975, informează Mediafax.

Halep, acum pe locul 7 WTA, și-a asigurat prezența în Top 5 WTA în urma victoriei reușite miercuri, în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells și după eliminarea jucătoarei Jelena Jankovici din Serbia, în aceeași fază a competiției.

Românca a învins-o lejer, doar într-o oră, pe australianca Casey Dellacqua, scor 6-2, 6-2, în timp ce Jankovici a fost eliminată de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 3 WTA, după un meci care a durat mai mult de două ore și jumătate și care s-a încheiat cu scorul de 7-5, 2-6, 6-4.

Simona Halep a afirmat că nu este interesată foarte mult de locul ocupat în clasament, obiectivul ei fiind acela de a câștiga un turneu de Grand Slam. “Sunt cea mai bună jucătoare de tenis din România ținând cont de clasament, dar obiectivul meu este să câștig un turneu de Grand Slam. Abia atunci voi fi cea mai bună jucătoare româncă, deoarece Virginia Ruzici a câștigat French Open. Cred că toată lumea vrea să fie numărul 1 mondial, dar pentru mine e mai important să câștig un Grand Slam decât locul în clasament”, a declarat jucătoarea de 22 de ani , pentru site-ul oficial al WTA.

Halep și Radwanska se vor întâlni, vineri, în semifinalele turneului Indian Wells. Scorul întâlnirilor directe este de 3-2 în favoarea polonezei, dar sportiva din Constanța a câștigat ultimele două partide, la Roma, în 2013, și la Doha, anul acesta.

La 24 februarie, Simona Halep a ocupat în premieră locul 7 în ierarhia mondială, egalând cea mai bună clasare a unei sportive din România, performanță realizată de Irina Spîrlea din 1997.

Loading

Comments

comments