Românii nu mai vor să trăiască

Spre onoarea șefilor de la Realitatea TV și Digi TV*, acestea sunt posturi comerciale de știri care au reflectat ponderat moartea „regelui” romilor. În rest, bâlciul țigănesc este la cote paroxistice.

Șefii de la Realitatea TV și Digi TV rămân cu onoarea, dar și cu o pagubă considerabilă. Posturile concurente, care au ales manelismul jurnalistic, au avut de câștigat – audiențele sunt „nebune”, mi se confirmă.

Găsesc o singură explicație acestui fenomen: românii s-au săturat de viață.

Este ca și când am fi pe o navă avariată, care nu s-ar scufunda dacă toată lumea ar pune mâna pe pompe de apă și pe găleți, dar majoritatea sunt chercheliți și nu le pasă, vor doar să cânte și să petreacă, până în ultima clipă.

E o aglomerație zilele acestea de evenimente extrem de importante pentru soarta noastră, a românilor, dar și a omenirii, în general. Putem vorbi, foarte serios și argumentat, despre pericolul de moarte al democrației și instaurarea unui regim planetar plutocratic. Dar jemanfișismul este uriaș, atât de mare, încât aproape nu mai ai cu cine împărtăși și dezbate subiectele importante. Iar guvernanților le convine de minune această afazie a societății – își fac de cap, netulburați, având doar grijă să mai arunce, din când în când, câte o petardă care să atragă atenția și, totodată, să disimuleze.

* În versiunea inițială omisesem, fără intenție, Digi TV. Mi s-a atras atenția și am făcut corectura necesară.

Loading

Comments

comments