România pune piedici volanelor pe dreapta în anticiparea Brexit-ului

Sursa foto: Antena 1 www.a1.ro

România interzice omologarea mașinilor cu volane pe partea dreaptă care vin din afara UE, iar posesorii de astfel de mașini deja înmatriculate vor fi obligați să schimbe poziția volanului în momentul în care vor apela la RAR pentru eventuale modificări în cartea de identitate a mașinii, informează Economica.net, citându-l pe George Adrian Dincă, director general al Registrului Auto Român (RAR).

Reglementarea se găsește într-un ordin al Ministerului Transporturilor (MT) din 14 august, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

„Este drept că Marea Britanie este încă în UE, dar acest ordin al ministerului este până la urmă o pregătire pentru perioada în care acest stat nu va mai face parte din UE”, declară Dincă.

Interdicția nu vizează mașinile înmatriculate în Malta, Cipru și Irlanda, țări în care se circulă de asemenea cu mașini cu volan pe dreapta, iar respectivele state rămân membre UE.

Există peste 60.000 de mașini cu volan pe dreapta deja înmatriculate în România, iar modificările în cartea de identitate sunt necesare, de pildă, când se schimbă culoarea mașinii sau motorul.

Conform Poliției Rutiere, în cazul accidentelor dintre două mașini din care una are volan pe drepta, în 100% din cazuri vinovată este mașina cu volan pe dreapta.

Loading

Comments

comments