România – cea mai mare scădere economică din UE în al doilea trimestru al anului

pontaRomânia a reintrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de contracție a PIB, cu cea mai mare scădere economică din UE 28 în al doilea trimestru al anului, de -1%, potrivit datelor publicate de Eurostat, informează Mediafax.

Produsul intern brut a scăzut în trimestrul al doilea cu 1% față de primul trimestru, iar creșterea anuală a coborât semnificativ atât la nivel trimestrial, de la 3,9% la 1,2%, cât și semestrial, la 2,4% serie brut și 2,6% serie ajustată sezonier, cu mult sub estimările autorităților, de 3,5% pe an.

Datele publicate de Eurostate arată că INS a revizuit în scădere estimările de PIB pentru primul trimestru, de la o creștere față de trimestrul anterior de 0,2% la o scădere de 0,2%.

Cu toate acestea, premierul Victor Ponta a scris pe pagina de Facebook că datele oficiale confirmă vestea bună – România continuă creșterea economică.

„Este ca și când România mergea cu mașina cu 130 kilometri la oră și acum merge cu 100 kilometri la oră, dar merge “tot înainte!”, spune Ponta, arătând că este mare nevoie de reducerea CAS, măcar de la 1 octombrie, pentru a nu scădea ritmul creșterii, mai ales ca în regiune sunt și semne proaste.

„Mai avem spațiu de creștere pentru toamna aceasta și de aceea am mărit salariul minim, am introdus facilitatea pentru cei cu rate la bănci și am eliminat impozitul pe profitul reinvestit. Fără a mai fi blocați de un regim care vrea doar politici de austeritate, am putea face mult mai mult! De aceea alegerile din toamnă sunt atât de importante!”, mai afirmă Ponta.

Guvernul a transmis un comunicat în care compară datele strict cu anul trecut și arată astfel că România continuă creșterea economică și menține prognoza de creștere de 2,5%.

 1,126 total views,  1 views today

Comments

comments