Pungești. Localnicii au dărâmat gardul care împrejmuiește proprietatea Chevron

UPDATE (2)

Compania Chevron a anunțat, duminică, faptul că a reluat lucrările în zona Siliștea-Pungești, județul Vaslui, după ce, în cursul zilei de sâmbătă, activitatea a fost suspendată din cauza protestelor violente din zonă. (Mediafax).

UPDATE

„Ca urmare a condițiilor nesigure de lucru”, Chevron a anunțat sistarea temporară a activităților din perimetrul de 20.000 de metri pătrați, deținut de companie pe teritoriul comunei Pungești, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pe de altă parte, Chevron a făcut plângere la Poliția Vaslui, după ce, în cursul zilei de sâmbătă, protestatarii adunați în zona în care societatea își desfășoară activitatea au distrus aproape în totalitate gardul împrejmuitor al terenului deținut la Pungești, dar și o parte din utilajele companiei.

Un protest de solidarizare cu pungeștenii a avut loc și în Capitală. La manifestația ad-hoc au participat circa 100 de persoane.

 

 

Circa 400 de persoane protestează, sâmbătă la prânz, pe marginea drumului Vaslui-Gârceni, față de intenția Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui. Protestatarii au reușit să dărâme aproape în totalitate gardurile împrejumuitoare de pe terenul de 20.000 de metri pătrați, deținut de Chevron, fără ca forțele de ordine să poată interveni și opri, în zonă sosind încă o sută de jandarmi cu uniforme de luptă, scuturi și bastoane, informează Mediafax.

Loading

Comments

comments