Președintele CNA în dialog EROTIC cu Dan Diaconescu la audierile oficiale

dd lgFondatorul “televiziunii poporului” a fost prezent la ședința CNA de astăzi, la invitația Consiliului pentru a vorbi despre situața postului DDTV, informează Pagina de Media.

Pe 22 octombrie,CNA a decis suspendarea temporară a preluării semnalului postului DDTV. În plus, instituția a decis sesizarea Parchetului în legătură cu retransmisia OTV, considerat post fără licență.

În cadrul ședinței de marți, reprezentanții CNA au votat să ceară ANCOM și Digital Sky suspendarea temporară a emisiei DDTV până la soluționarea „elementelor de natură penală”.

Dan Diaconescu a spus că va depune, în cursul zilei de astăzi, o cerere de modificare a grilei de programe a postului DDTV, astfel încât să poată prelua o parte din programele OTV. Această cerere vine ca urmare a unei solicitări verbale a Consiliului de a depune documentația necesară pentu a intra în legalitate cu postul DDTV.

La cererea unora dintre membrii Consiliului de a depune o copie după licența obținută de la statul italian, Dan Diaconescu a spus că OTV nu se mai află în nicio relație cu CNA.

În timpul audierii, s-a iscat o discuție cu accente erotice între Laura Georgescu, președintele CNA, și Dan Diaconescu:

Laura Georgescu, către Dan Diaconescu: Sunteți un impostor simpatic

Dan Diaconescu: Vreau sa-i ofer doamnei Georgescu postul de director general la noul OTV. Mergeti cu mine la Roma?

Laura Georgescu: Vă iubesc, sunteti cel mai talentat impostor.

Loading

Comments

comments