Premieră: Sănătatea și Educația primesc bani la rectificarea bugetară

Foto: ro.stiri.yahoo.ro

Foto: ro.stiri.yahoo.ro

Obișnuite cu tăierile de fonduri la rectificările bugetare, ministerele-„cenușărese”, Sănătatea și Educația s-au ales cu alocări suplimentare de fonduri la prima rectificare bugetară pre-electorală din acest an, alături de Ministerele Apărării, Economiei, Transporturilor, Muncii, Culturii și Afacerilor Interne.

Ministerul Sănătății va primi 489 milioane lei, Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate – 166 milioane lei, Apărarea – 400 milioane lei, Economia – 300 milioane lei, Educația – 150 milioane lei, Transporturile – 356 milioane lei, Afacerile Interne și Autoritatea Electorală Permanentă – 192 milioane lei, Munca – 42 milioane lei, Cultura – 10 milioane lei, informează Mediafax. Alte 600 milioane lei vor fi alocate pentru arieratele autorităților locale.

“Am discutat cu ministrul Apărării în această dimineață și, până la sfârșitul anului, intenționăm ca această creștere de cheltuieli pentru Apărare, într-o perioadă sensibilă, importantă, dificilă pentru regiune, să fie de 0,2% din PIB”, a declarat premierul Victor Ponta.

De la Ministerul Finanțelor vor fi tăiate 750 milioane lei, iar de la Ministerul Mediului vor fi tăiate 25 milioane lei.

Veniturile estimate vor crește cu 1,07 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi revizuite în creștere cu 1,34 miliarde lei, ținta de deficit bugetar urmând însă să fie menținută la 2,2% din PIB.

Conform ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, rectificarea bugetară este una pozitivă, deoarece au fost încasate venituri suplimentare din alte surse față de estimări, precum 350 milioane lei din taxa claw-back și 700 milioane lei din vânzarea de certificate verzi.

El a susținut totodată că nu au fost tăiate fonduri de la investiții.

Prima rectificare bugetară va fi aprobată de Guvern într-o ședință specială programată pentru vineri, iar a doua rectificare va fi efectuată spre sfârșitul lunii septembrie.

 

Loading

Comments

comments