Ponta, coada între picioare după discuția cu Schulz, însă dă vina tot pe presă

pontaPremierul Victor Ponta a declarat agenției MEDIAFAX că a discutat cu președintele PE, Martin Schulz, pentru a lămuri situația declanșată de declarațiile lui Elmar Brok și că din discuție a înțeles că acesta nu se referea la amprentarea tuturor românilor, astfel că și reacția sa a fost nefericită.

“Aseară, am avut o discuție cu domnul Martin Schulz, președintele Parlamentului European, care m-a sunat pentru a lămuri situația declanșată de declarațiile parlamentarului Elmar Brok și de reacția noastră la ele. Am înțeles și am toată încrederea, din ceea ce mi-a spus domnul Schulz, că declarația lui Elmar Brok a fost, nu știu, fie greșit înțeleasă, fie greșit tradusă în presa română și că nu se referea la amprentarea tuturor românilor în Germania. În aceste condiții, evident că am spus că, dacă nu se referă și nu vorbea domnul Brok de amprentarea românilor, evident că, atunci, și reacția mea este nefericită și regret că am folosit un cuvânt dacă acea situație nu exista. Important pentru mine – și i-am spus și președintelui Schulz și a fost de acord – este că nu vom lăsa niciodată nesancționată o poziție de acest gen împotriva românilor și apreciez foarte mult că și Martin Schulz, și alți oameni politici de relevanță europeană au spus foarte clar că nu este normal și că nu vor accepta niciodată introducerea unor sisteme antieuropene împotriva românilor, bulgarilor sau a altora”, a spus Ponta.

Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok (CDU), a declarat, recent, că imigranții care vin în Germania doar pentru ajutoare ar trebui trimiși rapid în țările de origine. “Imiganții care vin în Germania doar pentru Hartz IV (ajutor de șomaj), alocația pentru copii și asigurarea de sănătate trebuie trimiși rapid înapoi în țările lor de origine. Pentru a preveni intrările multiple, ar trebui să ne gândim la luarea de amprente”, a spus Brok, citat de ziarul Bild. În replică, premierul Victor Ponta a declarat, la 6 ianuarie, că europarlamentarul german Elmar Brok este “demagog, iresponsabil și populist”, care are o gândire “nazistă, fascistă”, la fel ca eurodeputatul PDL Monica Macovei.

Loading

Comments

comments