Peste 11.400 de locuri de muncă vacante, luni, la nivel național

lego-workersAgenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) avea înregistrate, luni, 11.409 locuri de muncă vacante, cu aproape 6% mai puține decât cele anunțate pentru vineri, 8 noiembrie, informează instituția.

Cele mai multe locuri de muncă se găsesc în București – 2468, Cluj – 1117, Iași – 586, Brașov – 462, Argeș – 436, Arad – 432, Timiș – 392. La polul opus se află județele Sălaj – 37, Ialomița – 25, Mehedinți – 11, Caraș-Severin – 4 locuri de muncă vacante.

Persoanelor cu studii superioare le sunt oferite 1.164 locuri de muncă, cele mai multe fiind de analist servicii client (122), programator (74), inginer de sistem software (32), inginer mecanic (27), proiectant inginer mecanic (16), inginer construcții civile, industriale și agricole (15), analist (15).

Pentru studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 10.245 locuri de muncă, cele mai multe fiind cele de mercantizor (837), confecționer – asamblor articole din textile (780), muncitor necalificat în industria confecțiilor (563), operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice (336), agent de securitate (249), lucrător comercial (235), agent de vânzări (234), șofer autocamion/ mașină de mare tonaj (214).

Persoanele interesate se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință sau pot accesa pagina de internet a ANOFM, pentru a vizualiza locurile de muncă vacante din fiecare județ, pe meserii, precum și persoanele de contact cărora le pot solicita informații suplimentare. (Agerpres)

Loading

Comments

comments