Pasionații de istorie și arheologie vor putea vizita Cetatea Zânelor din Covasna

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT) îi invită pe cei interesați duminică, 18 august 2013, între orele 10-16, la Ziua Porților Deschise pe șantierul arheologic de epocă dacică Cetatea Zânelor – Covasna.

afis

Vizitatorii vor fi ghidați de specialiști, vor afla povestea cetății și vor putea admira remarcabilul inventar de descoperiri din campania anului 2013, constând în vase ceramice, unelte și ustensile, piese de port și podoabă (fibule, brățări, mărgele policrome, pandantive etc.).

Cetatea Zânelor este una dintre cele mai mari și mai bine conservate cetăți dacice din afara Munților Orăștiei. Fortificațiile și modul de amenajare a teraselor reprezintă un unicat în lumea dacilor. Istoria sa se întinde pe aproape trei secole, fiind construită pe parcursul secolului al II-lea î.Hr., distrusă probabil în vremea lui Burebista, reconstruită apoi grandios la sfârșitul sec. I î.Hr. și apoi incendiată și dărâmată în momentul cuceririi romane a Daciei. Impresionantă atât prin amplasare cât și prin vestigiile păstrate, cetatea a intrat în tradiția locală, inspirând legende cu zâne și comori. A fost cercetată sumar în secolele trecute, dar a reintrat în atenția specialiștilor în urma unei furtuni ce a avut loc în toamna anului 1995, când copacii smulși din rădăcini au dezvelit părți din cetate. Cercetările arheologice sistematice au început în anul 1998, iar evenimentul de față marchează 15 ani de la debutul lor.

 

Loading

Comments

comments