Papa Francisc spune că e gata să „discute” celibatul preoților catolici

Papa Francisc

Papa Francisc

În avionul care l-a adus din periplul istoric în Orientul Mijlociu, Papa Francisc a discutat deschis cu jurnaliștii care l-au însoțit, iar unul dintre subiectele abordate a fost problema celibatului în cadrul Bisericii Catolice.

Celibatul este o tradiție adoptată de Biserica Catolică acum 1.000 de ani, dar nu este o dogmă. Acest fapt a fost subliniat și de Papă, care a remarcat că, prin urmare, este un subiect discutabil. „Este o lege pământeană pe care o apreciez foarte mult, însă, din moment ce nu este o dogmă, ușa mea rămâne mereu deschisă dezbaterilor pe acest subiect”, a spus înaltul prelat, citat de Reuters și NBC.

Celibatul este blamat pentru multiplele cazuri de pedofilie și abuzuri sexuale ale clerului, care au zguduit Biserica Catolică în ultimele decenii. Într-un nou gest de recunoaștere a acestor fapte și de încercare de reconciliere, Papa Francisc va primi la Vatican, luna viitoare, câteva victime ale abuzurilor sexuale ale preoților catolici.

Secretarul Vaticanului a declarat, în Septembrie, la scurt timp de la alegerea cardinalului argentinian Jorge Mario Bergoglio ca Papă, că Celibatul nu este o instituție.

Loading

Comments

comments