Ostaficiuc, către tinerii PSD instigați la sabotarea mitingului din Iași: „O sa aveți informații de la jandarmi, poliție”

Tele M Iași a publicat, așa cum a promis, înregistrarea discuțiilor de la ședința tineretului social-democrat din Iași, în decursul căreia Marius Ostaficiuc, vicepreședintele organizației locale a PSD a cerut boicotarea mitingului de protest anunțat pentru data de 4 octombrie, când vor manifesta ieșenii care iubesc teii orașului și care sunt nemulțumiți de decizia primarului Gheorghe Nichita de a-i tăia, pentru a crea spațiu pentru spectacole stradale.

Înregistrările aduc elemente noi față de stenogramele publicate vineri. Astfel, între altele, reiese că Ostaficiuc se baza pe cooperarea forțelor de ordine în tentativa de sabotare a mitingului de protest: „O sa aveti prin liderii vostri in timp real sa spunem informatii de la autoritati, ma refer aici jandarmi, politie, in asa fel incat sa stiti ce se intampla, vor fi cu siguranta destul de multi, sper sa nu ii depaseasca fortele de ordine civila. Nu va imaginati ca sunteti singuri acolo, nu veti fi singuri acolo”, le-a spus Ostaficiuc tinerilor social-democrați.

Presedintele Organizatiei Municipale PSD Iasi, Mihai Chirica, da vina pe „tinerețea lui Ostaficiuc”: „Tensiunea politica si-a spus cuvantul si, din cauza lipsei de experienta si a unui exces de zel, cativa membri din organizatia de tineret a TSD Iasi au incercat sa actioneze de capul lor”.

Chrica a declarat că, în prima sedinta a Biroului Permanent Judetean, se va propune retragerea sprijinului politic lui Marius Ostaficiuc pentru functia de vicepresedinte al organizatiei municipale, precum si pentru cea de lider al grupului de consilieri locali PSD Iasi.

„Pentru a elimina orice indoiala asupra bunei credinte cu care organizatia noastra sprijina proiectele administratiei locale, am decis sa luam masuri pe linie politica”, a adaugat Mihai Chirica.

Marius Ostaficiuc este de parere ca a fost sanctionat pe nedrept: “Nu ma simt vinovat, ma simt manipulat de ceea ce s-a intamplat si decizia mi se pare una pripita, chiar putin fortata, dar pentru a nu afecta imaginea organizatiei municipale o sa ma supun deciziei luate de Biroul Executiv Municipal. Dar trebuie sa ma apar si eu”.

Loading

Comments

comments