ONU a adoptat rezoluția privind armele chimice din Siria

Consiliul de Securitate al ONU. Foto: ONU

Consiliul de Securitate al ONU. Foto: ONU

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a adoptat vineri seară la New York, în unanimitate, o rezoluție privind arsenalul chimic sirian al regimului condus de Bashar Al-Assad, relatează AFP.

Votul constituie un progres diplomatic major, deoarece este vorba despre prima rezoluție adoptată de Consiliu de la declanșarea conflictului sirian în martie 2011. În trei ocazii, Moscova și Beijingul au făcut uz de dreptul de veto față de proiecte de rezoluții.

“În această seară, comunitatea internațională și-a îndeplinit misiunea”, a comentat în urma votului secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

“Este primul semn de speranță pentru Siria după multă vreme”, a adăugat el.

Pe de altă parte, Ban a confirmat că la jumătatea lunii noiembrie va fi organizată conferința de pace asupra Siriei, numită “Geneva 2”.

Președintele american, Barack Obama, a declarat vineri, înainte de reuniunea Consiliului, că acordul asupra unei rezoluții a ONU privind distrugerea arsenalului de arme chimice sirian este “o victorie uriașă pentru comunitatea internațională”.

Revolta împotriva regimului Al-Assad, care a început în martie 2011, s-a transformat de-a lungul timpului într-un război civil, soldat cu peste 110.000 de morți.

Loading

Comments

comments